Cincizeci și opt la sută dintre oamenii care trăiesc în democrațiile lumii se declară mulţumiţi de modul în care guvernele statelor lor au răspuns la pandemie, dar mai mult de jumătate susțin că libertăţile le-au fost restrânse în mod exagerat, potrivit unui sondaj la nivel global privind Indicele percepției asupra democrației(DPI).
Sondajul, realizat de Fundaţia Alianţa Democraţiilor, în colaborare cu compania Latana, este reprezentativ pentru mai mult de 75% din populaţia lumii.
Din cei peste 50.000 de respondenţi din 53 de ţări, mulţi văd în inegalitatea economică şi puterea companiilor Big Tech ameninţări la adresa democraţiei, în timp ce 53% afirmă că libertăţile personale le-au fost îngrădite excesiv prin lockdown-uri.
“Trebuie acum să ieşim din pandemia Covid-19 prin a le oferi oamenilor mai multă democraţie şi libertate”, a spus Anders Fogh Rasmussen, preşedintele Fundaţiei Alianţa Democraţiilor, fost secretar general al NATO.
La nivel global, aproape jumătate dintre respondenţi sunt îngrijoraţi că Statele Unite ameninţă democraţia din ţările lor, în vreme ce 38% se tem de influenţa Chinei şi 27% de cea a Rusiei, notează Reuters.
Odată cu alegerea președintelui Joe Biden, percepția influenței SUA asupra democrației la nivel global s-a îmbunătățit față de administrația lui Donald Trump. Cu toate acestea, în Europa, Rusia și China, influența SUA este încă percepută în special ca negativă.
Domnule Jacota, reciteste te rog articolul. Ori erai beat cand l-ai scris ori nu ai nimic din meseria de ziarist. Nu stiu cata scoala ai facut dar cred ca din respect fata de cititori sa rogi pe unul mai scolit si mai destept decat tine sa-ti citeasca articolul inalnte de a-l publica