Febra globalizării e o sabie cu două tăișuri. În căutare de profit și de forță de muncă ieftină, corporațiile occidentale și-au externalizat masiv producția. Pandemia le-a prins cu pantalonii jos: țări dezvoltate au fost nevoite să importe din China măști, medicamente și aparatură medicală.
O dependență care a dus apoi la planuri de relocalizări a producției la nivel național din motive de siguranță și suveranitate economică. O idee proastă, susține Organizația Mondială a Comerțului: această inversare ar fi mai dăunătoare economiei globale decât un sistem comercial deschis.
„Măsurile de restricționare a comerțului, de acumulare a aprovizionării naționale și de întărire a autosuficienței, departe de a reduce insecuritatea economică, au servit la creșterea acesteia, perturbarea lanțurilor de aprovizionare și încetinirea producției”
„Jandarmul comercial” aduce trei argumente pentru cei care cer sfârșitul globalizării.
De capacitățile naționale de producție vor beneficia doar statele bogate, același Occident. Celelalte țări vor sta cu mâna întinsă după tehnologii și know-how străine. Mutarea unor fabrici din Europa de Est ar lăsa în urmă orașe de șomeri.
Apoi, politicile publice menite să garanteze producția națională de produse calificate drept esențiale ar necesita o combinație de subvenții și protecția importurilor. Această alegere ar fi costisitoare din punct de vedere bugetar și ar duce la prețuri de consum mai mari.
Eliminarea dependenței de produsele străine implică de facto o dependență crescută de producția internă. Niciun guvern din lume nu poate garanta acest lucru. Fabricarea și distribuția vaccinurilor, de exemplu, nu mai funcționau într-un asemenea scenariu.
Pentru OMC, o economie localizată este sensibilă la șocurile care conduc la o “instabilitate crescută a comerțului, veniturilor, prețurilor și, în cele din urmă, a bunăstării gospodăriilor”.
Pandemia a provocat destabilizarea lanțurilor internaționale de aprovizionare, piloni ai globalismului. Dar fenomenul a fost amplificat și de credința marilor companii într-o încetinire economică prelungită.
Ulterior, s-au trezit în fața unei cereri neașteptate, accelerată de acumularea stocurilor corporative și de o creștere a cheltuielilor pentru bunuri de larg consum, odată cu redeschiderea afacerilor. Este evidentă acum o reluare a fluxurilor comerciale globale.
Globalizarea nu este un sistem economic perfect, mai degrabă inevitabil. Dacă marile economii au decis să-l mențină – până la urmă e creația lor – atunci nu mai are rost să-i cânte prohodul de câte ori nu sunt în stare să facă față unei crize globale.
