Cauta

Italia, obiectiv atins: majoritatea populației de peste 12 ani, vaccinată

Italia a îndeplinit obiectivul guvernului de a vaccina persoanele cu vârsta peste 12 ani.

Conform datelor oficiale, 43.229.551 de persoane cu vârsta peste 12 ani, dintr-o populaţie totală de aproximativ 60 de milioane, erau vaccinate cu schema completă la 10 octombrie.

Obiectivul de vaccinare a 80% din populaţie a fost stabilit în martie de un comisar special responsabil de gestionarea situaţiei Covid-19, generalul de armată Francesco Paolo Figliuolo.

„Acesta este un nivel critic și tendința observată în ultimele săptămâni o confirmă: riscul de spitalizare a scăzut considerabil”, a declarat biroul comisarului.

“Acesta nu este doar un prag simbolic, este un nivel care, potrivit calculelor, se corelează cu o scădere semnificativă a circulaţiei virusului şi o reducere drastică a internărilor în spitale”, precizează Guido Rasi, fost director al Agenţiei Europene pentru Medicamente (EMA) şi actual consilier al lui Figliuolo.

Rasi a adăugat că reducerea numărului de cazuri de internări în spitale a fost esenţială pentru redresarea economică a Italiei şi pentru a ajuta sistemul naţional de sănătate să îşi îndrepte atenţia către servicii care nu au legătură cu pandemia.

Pentru consilierul lui Figliuolo, atingerea obiectivului de 80% nu este suficient: „Va trebui să continuăm să atingem alte praguri: fie procente peste 80%, în cazul în care continuăm să ne abţinem de la vaccinarea copiilor cu vârsta sub 12 ani, fie 80% din întreaga populaţie, inclusiv copiii de la 5 la 12 ani”.

Italia a înregistrat 131.274 de decese asociate Covid-19 de la izbucnirea epidemiei, în februarie anul trecut, al doilea cel mai grav bilanţ din Europa, după Marea Britanie şi al nouălea la nivel mondial. Autoritățile italiene au raportat până în prezent 4,7 milioane de cazuri de infectare cu noul coronavirus.

Ultimele stiri

  • ROMÂNIA, împinsă să intre în RĂZBOI cu RUSIA!
  • ȘOC la Barcelona: Gallardo în locul lui Xavi!
  • Rapidiștii beau Guinness
  • Laboratoarele acreditate RENAR analizează siguranța combustibililor și a calității apei
  • Panică totală în sistemul energetic. Burduja o dă înainte cu regenerabilele
  • Farmaciile, scăpate de sub control. Numărul uriaș al acestora face imposibilă supravegherea
  • „Mogadiscio pe Mediterana”. Nimeni nu conduce Gaza
  • Garanții de împrumut pentru Ucraina. Occidentalii visează „profituri excepționale” din activele înghețate ale Rusiei
  • Consecințele isteriei climatice: protecționismul va bântui industria energiei regenerabile
  • Mai tare ca Oțelul!
  • Exit mobile version