AcasăCORONAVIRUSIsrael: restricționări Green Pass și presiuni pentru al treilea vaccin

Israel: restricționări Green Pass și presiuni pentru al treilea vaccin

Guvernul israelian măreşte presiunea exercitată asupra cetăţenilor care s-au vaccinat cu două doze împotriva Covid-19 pentru a-i determina să accepte şi al treilea vaccin, pe fondul creşterii numărului de infecţii.

Începând de duminică, aşa-numitul „paşaport verde”, care facilitează accesul la viaţa publică, este valabil doar cel mult 6 luni după vaccinarea cu cea de-a doua doză. După această perioadă, va fi necesară vaccinarea cu a treia doză pentru ca GreenPass să redevină valid.

Noile criterii înseamnă că aproape 2 milioane de persoane își vor pierde pașaportul de vaccinare în zilele următoare, potrivit AP. În Israel, chiar şi cei care au fost testaţi pozitiv cu noul coronavirus (cei care au trecut prin boală dar şi cei asimptomatici) trebuie să primească vaccinul cel târziu 6 luni după testul pozitiv.

Paşaportul verde este necesar pentru a avea acces în aproape toate domeniile vieţii publice: toţi israelienii, începând de la vârsta de 3 ani, trebuie să facă dovada vaccinării, a recuperării după o infecţie CCovid-19 sau a testului negativ dacă doresc să participe sau să asiste la evenimente sportive şi culturale, să aibă acces în sălile de fitness, muzee, restaurante, universităţi sau la conferinţe.

Conform datelor Ministerului Sănătăţii, aproximativ 61% dintre cei 9,4 milioane de locuitori ai Israelului au fost vaccinaţi de două ori, iar 37% au primit trei doze. Pentru a primi cea de-a treia doză este necesar să treacă cel puţin 5 luni de la doza a doua.

La sfârşitul lunii iulie Israelul a devenit prima ţară din lume care a lansat campania de vaccinare cu a treia doză.

Această decizie a fost luată în baza datelor prezentate de Ministerul Sănătăţii conform cărora eficienţa vaccinurilor a scăzut puternic de la începutul lunii iunie.

Profesorii protestează

Asociaţia Profesorilor din Israel a criticat puternic noile reglementări privind vaccinarea şi paşaportul verde. Cadrele didactice care nu deţin un paşaport verde valid şi care nu doresc să se testeze vor fi excluşi de la catedră. Profesorii nu vor fi lăsaţi să predea nici în mediul online şi nu vor mai primi salariu.

„Este vorba despre aproximativ 50% dintre profesori, adică circa 80.000 de oameni”, a declarat Ran Eres, preşedintele acestei asociaţii.

author avatar
Radu Jacotă Redactor
237 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger