AcasăCORONAVIRUSIncident șocant la ”Matei Balș”: Un pacient internat cu COVID-19 s-a aruncat...

Incident șocant la ”Matei Balș”: Un pacient internat cu COVID-19 s-a aruncat pe fereastră!

Incident șocant la Matei Balș (sursa foto: Facebook/Serviciul de Ambulanta Judetean Constanta)

Cadrele medicale de la Institutul ”Matei Balș” s-au confruntat cu o situație absolut șocantă. Un pacient internat la unitatea medicală care tratează cazuri COVID s-a aruncat de la etajul doi.

Este vorba despre o persoană în vârstă de 51 de ani, care a fost preluată de cadrele medicale și transportată la Spitalul de Urgență Floreasca, aflată în apropierea unității medicale unde fusese internat în primă fază pacientul.

Incidentul a fost făcut public chiar de către reprezentanții Institutului, printr-o scurtă informare postată pe site-ul oficial. ”Conducerea INBIMB anunță apariția unui incident regretabil, tradus prin defenestrarea unui pacient, în vârstă de 51 ani, internat cu COVID – 19, dintr-un salon aflat într-una din clădirile Institutului, de la etajul 2 al acesteia. S-a trecut imediat la asistarea pacientului, în vederea asigurării funcțiilor vitale, cu suport maximal, după care a fost transferat la Spitalul Clinic de Urgență București”, menționează oficialii Institutului condus de către Adrian Streinu Cercel.

Totodată, cadrele medicale trag un semnal de alarmă asupra apariției problemelor de depresie asociate COVID. ”Colectivul de la INBIMB este devastat emoțional în acest moment și atrage atenția asupra sindroamelor de depresie asociate COVID 19. Au fost anunțate autoritățile și evenimentul a fost înregistrat pe site-ul ANMCS”, subliniază oficialii de la ”Matei Balș”.

Din nefericire, în ultima perioadă s-a aflat că alți pacienți confirmați cu noul coronavirus au fost mânați de gânduri negre. Un pacient internat la Sibiu s-a sinucis, zilele trecute, după ce s-a aruncat pe geamul spitalului. Un caz șocant a avut loc, luna trecută, și la Iași, când un bolnav de COVID și-a curmat zilele într-un mod similar.