AcasăCORONAVIRUSÎncepe vaccinarea profesorilor! Cum se va desfășura campania de imunizare și câți...

Începe vaccinarea profesorilor! Cum se va desfășura campania de imunizare și câți dascăli sunt programați

vaccinareÎncepe vaccinarea profesorilor! Cum se va desfășura campania de imunizare și câți dascăli sunt programați

Vaccinarea angajaților din învățământ debutează miercuri, după mai multe amânări. Peste 60.000 de dascăli urmează să fie imunizați cu serul anti-covid până pe 10 martie.

„Estimăm aproximativ 60.000 de persoane. 42.000 de persoane sunt deja vaccinate din rândul personalului din învățământ, iar 120.000 sunt deja programate”, a precizat coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, Valeriu Gheorghiță.

Medicul a spus că profesorii vor fi imunizați cu două tipuri de vaccin. „Oxford/AstraZeneca până în vârsta de 55 de ani inclusiv, acolo unde nu se identifică contraindicații, și Pfizer/BioNTech la persoanele de peste 55 de ani, exceptând cazurile când se identifică contraindicații”, a subliniat el.

Programarea profesorilor la vaccin nu se face online

Acesta a adăugat că programarea la vaccin nu se face în platforma informatică, fiind întocmite liste în unitățile de învățământ, care vor fi centralizate de către inspectoratele școlare județene, care le vor înainta către DSP-uri.

„Beneficiarii vor fi anunțați prin intermediul ISJ-urilor și a conducătorilor unităților de învățământ”, a precizat Valeriu Gheorghiță.

Profesorii vor fi vaccinați în majoritatea cazurilor în locațiile puse la dispoziție de Ministerul Educației, iar în județele unde nu au fost „locații potrivite”, vaccinarea va fi făcută în alte spații din centrele de vaccinare care nu erau puse în activitate.

Vaccinarea prioritară a profesorilor a fost amânată din cauza lipsei de doze, scrie edupedu.ro. „Am analizat mai multe scenarii posibile pentru a asigura continuitatea campaniei de vaccinare, aveam prevăzut, după cum știți, inclusiv opțiunea ca din 7 februarie să începem vaccinarea cu prioritate a personalului din învățământ, însă am avut de ales între a amâna persoane cu boli cronice, persoane cu vârstă peste 65 de ani și a decala persoanele care deservesc activități esențiale.”, declara Gheorghiță la începutul acestei luni.

author avatar
Andreea Vlad
108 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger