AcasăCORONAVIRUSÎi apucă sfârșitul pandemiei. Autoritățile nu au finalizat nici acum schema de...

Îi apucă sfârșitul pandemiei. Autoritățile nu au finalizat nici acum schema de tratament Covid

Medicii de familie nu au primit încă schema de tratament Covid

Medicii de familie nu au nici până în prezent o schemă de tratament Covid unitară, astfel că fiecare prescrie ce vrea. Motivul este legat de lentoarea comisiilor de boli infecțioase și medicina familiei din Ministerul Sănătății, care nu au reușit încă să ajungă la un consens. De la apariția noilor tratamente pentru Covid, protocolul din spitale nu a fost nici el adaptat, contribuind, astfel, la creșterea numărului de decese.

După aproape doi ani, autoritățile din sectorul sanitar  nu au reușit să emită o schemă de tratament Covid pentru medicii de familie, prima linie de luptă împotriva noului coronavirus fiind lăsată fără niciun fel de armă. Chiar și cu schimbarea conducerii Ministerului Sănătății, haosul este același, bolnavii Covid cu risc de a face forme grave fiind lăsați la domiciliu, netratați, până când starea lor se deteriorează și ajung în spital. Antiviralele, instrumentul cheie care ar fi redus internările, au fost și sunt în continuare blocate, iar anticorpii monoclonali au fost depozitați în spitale, când aceștia ar fi trebuit administrați de medicii de familie, în primele 7 zile de la apariția simptomelor.

”Am avut două întâlniri până acum cu domnul ministru Rafila și a rămas ca cele două comisii din minister, cea de boli infecțioase și de medicina familiei, să stabilească o schemă de tratament care să fie unitară, adică să nu mai facă fiecare ce îl taie capul, și, în același timp, să se stabilească și un set de analize pentru investigarea acestor pacienți. Și urma ca, tot într-o ordonanță de urgență, să apară și aceste lucruri, dar nu au apărut până acum. Favipiravirul nu există nici acum în farmacii, iar ideea a fost că vom putea prescrie și vom putea trata, dar nu se știu cum și nici când”, ne-a declarat dr. Angela Mazdrag, președintele Uniunii Patronatelor Independente din Medicina de Familie (UPIMF). Aceasta ne mai spune că nu se știe nici dacă pacientul va putea fi investigat radiologic, fără o radiografie pulmonară fiind mai greu să-l tratezi la domiciliu. Despre Alexandru Rafila, președintele UPIMF susține că a fost foarte cooperant, dar că se lovește de lipsa de implicare a angajaților din Ministerul Sănătății și de lentoarea celor două comisii.

Medicamentele, blocate în depozite

Conform raportării Ministerului Sănătății, România are în acest moment anticorpi monoclonali pentru tratarea a peste 51.000 de pacienți, semn că tratamentele nu ajung la bolnavi, având în vedere că sunt aceleași stocuri lăsate de interimarul Cseke Attila. Medicamentul ankinra, care s-a dovedit extrem de eficient în cazurile grave de Covid, este de ajuns pentru a trata circa 13.000 de pacienți, însă cantitatea de tocilizumab este foarte mică, asigurând tratarea a doar 1.500 de pacienți. În noul plan de măsuri pentru gestionarea pandemiei, ministrul Rafila a inclus antiviralele în tratamentul ambulatoriu, fără a se materializa ceva încă, și a anunțat crearea centrelor de evaluare ambulatorie pentru pacienții cu forme medii care au factori de risc, unde se vor face investigațiile medicale și, eventual, tratamente cu antivirale și anticorpi monoclonali.

Testarea gratuită, doar pentru contacți și simptomatici

Persoanele cu simptome Covid și contacții direcți ai celor infectați se vor putea testa gratuit la cabinetele medicilor de familie. Problema este însă că medicii, din banii puțini pe care îi primesc, vor fi obligați să-și cumpere singuri testele rapide și să aștepte apoi decontarea, care oricum se face cu dificultate și în cazul vaccinărilor. Cum însă nu se vor înghesui foarte mulți medici să încheie contracte, extinderea testării populației printr-o astfel de măsură s-ar putea să nu aibă efectul scontat de minister.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
793 afisari

5 COMENTARII

  1. Sa nu-si inchipuie slujitorii Satanei ca cel pe care il slujesc ii va premia!Pe vrajitorii africani care au facut pactul cu el,ii poarta prin vazduh,dar cand are el chef le da drumul de la inaltime!

  2. Schema de tratament fixa, sa nu faca nimeni nimic de capul lui ….. Nenorocitiiii! De ce papuci sunt medici?

  3. Bai, e simplu ce fac crminalii in negru acolo, in spitalele lor Soylent Green: daca te prinde ca nu esti cu ceva plia serioasa, si are cine sa iti tina spatele, te rezolva aia in cateva zile !! Intai baga in tine niste aer comprimat, de ajungi ca un balon de tenis, mai mare sau mai micut, acum depinde si de noroc, apoi baga niste pilule colorate in tine in fiecare zi, cam 8 bucati, iar daca le-ai bagat in tine, in maxim 2 saptamani esti pa si pusi, adica dai coltul 100 la 100 !! Daca nic asta nu te-a rezolvat, te ametesc bine de tot, la propriu, mai baga ceva furtun in tine, in timp ce fac tot felul de experimente, tot pe tine, ca doar nu credeti ca toti naivii si idiotii utili care intra acolo merg la refacere si sauna, o nu, ei sunt acolo fiecare un micut subict de experiment, si la fiecare e notat frumos la ce anume si cuma nume reactioneaza corpul, ca sa stie la urmatoarea runde de genocid, numit de astia val de plandemie no. 5, ce si cum sa ii mai rareasca pe handiakapatii astia care nici acum nu au inteles cum sta treaba !! Trezirea, bai natarailor car emai visati zertifikate verzi pe peretii lui Rafilstein, de 2 ani astia fac genocid planificat !! Asa ca, aia e, scapa numai cine si care poate, dar in mod sigur nu cei care au numai 3 neuroni functionali !! Ha ha ha 🙂 Bai Arahatule, umple bai harabule pistoletul ala de apa cu ceva ulei de motor, sa iti mearga bine cand o sa ai nevoie de el !! Ha ha ha 🙂 Multumim inca o data pentru circul plandemic 🙂

  4. Pai, a venit marele specialist, tovarășul ipocrit Rafila, cel care, în opoziție fiind, spumega ce și cum, zi și noapte. Unde sunt rezultatele, reușitele, performantele greilor din cloaca cu trei trandafiri de hârtie igienică? Nu-i așa că festa a fost splendid imaginată, rafinat jucata și îndrăzneț fluturată?

  5. Încă nu ne-am convins că tratamentele anticovid sunt interzise? Dacă n-ar fi interzise s-ar găsi în farmacii ivermectină, plaquenil, azitromicină, etc. Arbidolul nu intră în categoria drogurilor așa că nu înțeleg de ce este confiscat la vamă sau dacă te prinde cu medicamentul asupra ta. N-ar fi discreditați medicii care au nenumărate reușite în tratamentul pacienților cu covid așa cum i se întâmplă doctoriței Flavia Groșan care a salvat zeci de mii de bolnavi. Chiar nu se înțelege cu guvernanții nu ne vor binele?

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger