Premierul Florin Cîțu a produs ieri prima amenințare împotriva indisciplinaților care refuză vaccinarea. Acesta a anunțat, voalat, că este posibil să aplice regulile din Israel, unde cei care nu s-au vaccinat au fost ”penalizați”. În fapt, Israelul a instituit o adevărată dictatură medicală, obligându-și efectiv cetățenii să se imunizeze.
Agresivitatea cu care cetățenii Israelului au fost forțați să se vaccineze în masă a șocat întreaga planetă. Cadrele medicale care nu s-au vaccinat nu au mai fost primite în spitale, iar din februarie conducerea Israelului a anunțat că cei care refuză imunizarea nu vor mai putea intra decât în supermarketuri și în farmacii. Măsurile nu s-au oprit aici, astfel că s-a mers până la a interzice angajaților care nu s-au vaccinat să meargă la locurile de muncă. Faptul că premierul Florin Cîțu a dat exemplul Israelului, chiar de două ori, este cât se poate de îngrijorător. ”Eu m-am uitat ce a făcut şi Israelul, de exemplu, când au avut o rată de vaccinare de peste 30% au existat facilităţi pentru persoanele vaccinate şi au existat penalităţi pentru cei care nu respectă regulile. Vedem că Germania se mişcă în aceeaşi direcţie în acest moment. Depinde cum se mișcă lucrurile, dar aş vrea să ne uităm la 1 august pentru renunțatul măștii. Aţi văzut că şi în Israel s-a renunțat după ce s-a ajuns la 60% aproape. Deci, este clar că acolo este un nivel unde am putea să discutăm despre aşa ceva”, a declarat prim-ministrul Florin Cîțu. În fapt, unele dintre măsuri au fost deja anunțate, cum ar fi restaurante deschise doar pentru persoane vaccinate sau evenimente la care să participe doar cei cu certificat de imunizare. Angajatorii au anunțat și ei deschiderea centrelor de vaccinare la locul de muncă, fapt ce anticipează o imunizare forțată mascată.
Scad cazurile, crește disperarea
Interesant este faptul că autoritățile nu fac absolut nicio corelație între scăderea numărului de infectări și ridicarea restricțiilor. Ceea ce înseamnă că, și când vom ajunge la 100 de cazuri pe zi, dacă peste 70% din populație nu va fi vaccinată, restricțiile vor fi aplicate în continuare. Scăderea din ultima perioadă a fost pusă de premier pe seama vaccinărilor, deși doar 20% din populația adultă s-a imunizat cu cel puțin o doză. În fapt, scăderea numărului de cazuri a început în ianuarie și a continuat în februarie până când a demarat în forță campania de vaccinare și, odată cu ea, a început și creșterea numărului de infectări. Până în data de 25 aprilie, 21.316 persoane vaccinate s-au infectat cu noul coronavirus, acestea transmițând, la rândul lor, virusul. Dintre acestea, 67.8% dintre acestea au fost vaccinate cu Pfizer Biontech, 6.2% au fost vaccinate cu Moderna și 26% au fost vaccinate cu Astra Zeneca.
Încotro ne îndreptăm?
Spaima cea mai mare a românilor este că autoritățile vor începe, într-un fel sau altul, să-i oblige să se vaccineze, iar acest moment se apropie. Dispariția listelor de așteptare și înmulțirea excesivă a locurilor de vaccinare, inclusiv la cabinetele medicilor de familie, va arăta clar refuzul populației de a se imuniza, moment în care se va trece la recompense și represalii. În afară de patru județe și Capitala, care mai au peste o mie de oameni care vor să se vaccineze, în toate celelalte zone ale țării medicii și asistentele din centrele de vaccinare se plictisesc de moarte. Reticența românilor față de vaccinul anti-Covid este oarecum surprinzătoare, având în vedere gradul ridicat de acceptare a restricțiilor și a confiscării libertăților. Instinctul de conservare însă a ajuns să primeze, iar populația pare că urmărește, tăcut, un singur scop, acela de a supraviețui cu orice preț.