Cauta

Halucinant! Sportivii, singurii din lume obligați să se vaccineze anti-Covid

Novak Djokovic aprinde, din nou, scandalul vaccinărilor anti-Covid

Noul scandal din lumea tenisului, provocat de o altă interdicție pentru Novak Djokovic de a participa la turneul de la Indian Wells, pe motiv că nu e vaccinat anti-Covid, redeschide un subiect halucinant. Sportivii din toată lumea sunt obligați să se vaccineze anti-Covid dacă vor să participle la competiții internaționale. Singura țară din lume care a introdus vaccinarea obligatorie a fost Austria, însă măsura a fost în vigoare doar 5 luni.   

Dacă în 2021 sportivii încă mai puteau participa la competiții internaționale doar pe bază de testare Covid, de anul trecut, în toate sporturile s-a introdus obligativitatea vaccinării cu 3 doze. Primul scandal pe acest subiect a izbucnit la Campionatul European de Handbal Feminin, desfășurat în perioada 4-20 noiembrie 2022, în Slovenia, Macedonia de Nord și Muntenegru. Culmea este că decizia de vaccinare obligatorie a fost impusă de austriacul Michael Wiederer, președintele Federației Europene de Handbal (EHF), și a avut drept consecință refuzul unor jucătoare importante ale României de a participa. Scandalul momentului îl aduce din nou în prim plan pe Novak Djokovic, care, deși s-a înscris la turneul Masters de tenis de la Indian Wells, nu va putea participa pe motiv că SUA impune vaccinarea obligatorie pentru călătorii străini care sosesc cu avionul. Președintele SUA, Joe Biden, anunțase luna trecută că restricțiile Covid ar putea fi ridicate abia în luna mai a acestui an, însă turneul de la Indian Wells începe pe 9 martie. La acest turneu a fost anunțată și participarea sportivelor din România, Irina Begu, Sorana Cîrstea, Jaqueline Cristian, Patricia Țig și Ana Bogdan, însă toate sunt vaccinate regulamentar.

O măsură absurdă

George Cosac, președintele Federației Române de Tenis, ne spune că nu este normal ca această obligativitate a vaccinării să fie impusă doar sportivilor. În plus, acesta arată că măsura este absurdă în tenis, având în vedere că nu este un sport de contact. ”Din punctul meu de vedere, competițiile din America vor avea de pierdut. Prin faptul că Novak Djokovic a fost ținut pe margine datorită statutului de nevaccinat tenisul a avut de pierdut. Am văzut acum, în Australia, că Djokovic, la aproape 36 de ani, are cea mai bună evoluție din lume. Fără un asemenea mare jucător de tenis pe teren, sportul va avea o scădere în piața competițiilor sportive, pentru că vorbim, până la urmă, de banii pe care îi pot atrage numele mari din tenis. Pe de altă parte, această obligativitate este impusă tuturor sporturilor, nu numai tenisului. Oricum, mi se pare o măsură exagerată, pentru că ori o impui tuturor, și atunci treaba este clară, ori nu o impui nimănui. Mai știu un caz petrecut luna trecută, chiar s-a discutat la Comitetul Olimpic, cu antrenorul lotului de Tir, care trebuia să facă deplasarea în Indonezia și nu a fost lăsat să urce în avion de la Istanbul pentru că nu era vaccinat”, ne-a declarat George Cosac, președintele Federației Române de Tenis.

Certificatul nu-i scapă

Chiar dacă s-au vaccinat cu trei sau patru doze, sportivii nu scapă de suspendare atunci când sunt depistați pozitiv la Covid. Pentru că se fac testări frecvente, mulți dintre aceștia sunt nevoiți să renunțe la participarea la turnee. Cel mai recent este cazul norvegianului Filip Andersen, care a fost testat pozitiv la Covid-19 și a ratat Campionatul Mondiale de biathlon de la Oberhof, Germania, care se desfășoară în perioada 8-19 februarie.

Ultimele stiri

  • „Statul paralel”, dezintegrat la ordinul SUA!
  • Americanii nu mai cred în capitalismul american
  • Profit să iasă. Big Pharma bate palma cu producătorii chinezi de medicamente
  • Mourinho poate da cea mai mare lovitură din istoria fotbalului
  • Adio, mândria fotbalului românesc!
  • Zeci de miliarde de euro pentru ”PNRR”-ul Ucrainei. Zelenski a promis că stârpește corupția
  • Tragedie la Spitalul de Psihiatrie din Sibiu. Internată cu forţa, o femeie de 30 de ani s-a spânzurat în baie!
  • S-a legalizat invazia. Statele europene, obligate să primească și să finanțeze migranții
  • Avertizare ANM. Vremea se schimbă radical: vin ploile! Care vor fi cele mai afectate zone din ţară
  • Ce este taxa pe kilometraj pe care, mai nou, şoferii trebuie s-o plătească. De unde începe totul
  • Exit mobile version