AcasăCORONAVIRUSHalucinant. În ultimul protocol Covid, antibioticele sunt permise doar copiilor

Halucinant. În ultimul protocol Covid, antibioticele sunt permise doar copiilor

Un protocol oficial care produce morți pe bandă rulantă

Deși tot mai mulți medici au atras atenția asupra obligativității administrării antibioticelor pacienților Covid, Ministerul Sănătății insistă să le interzică, susținând că ar fi un abuz. Pe de altă parte, în cazurile pediatrice, antibioticele sunt premise în orice formă de SARS-Cov-2. În ce privește antiviralele, acestea pot fi prescrise și pacienților tratați la domiciliu, însă medicii de familie au fost împiedicați de autorități să facă acest lucru.

”Nu se asteaptă mai mult de două zile de febră și tuse”, a atras atenția dr. Cristian Socolov, doctor în științe medicale, care a recomandat prescrierea de către medicii de familie a unui antibiotic cu spectru larg de acțiune, cum este Augmentin. Cu toate acestea, ultimul protocol terapeutic pentru tratamentul bolnavilor Covid, elaborat luna aceasta de Ministerul Sănătății, insistă pe faptul că antibioticele ar fi un abuz.

”Antibioticele nu se utilizează în tratamentul Covid-19. Ele ar trebui prescrise foarte rar de la începutul tratamentului, deoarece coinfecțiile bacteriene simultane infecției SARS-CoV-2 sunt foarte rare. Se administrează antibiotic doar dacă este demonstrată o infecție bacteriană concomitentă. Inițierea tratamentului antibiotic pe parcursul îngrijirii pacientului cu Covid-19 se face dacă s-a produs o suprainfecție bacteriană. Alegerea antibioticelor pentru situațiile rare de infecție bacteriană concomitentă sau supraadăugată trebuie să țină cont de eficiență, dar și de riscurile de dismicrobisme. Pentru infecții asociate asistenței medicale de etiologie bacteriană care apar în timpul îngrijirii pacienților cu Covid-19 este important să fie decis tratamentul și în raport cu circulația bacteriană în respectivul spital. Principalul suport pentru pacienții cu forme severe și critice de Covid-19 este corectarea hipoxemiei, la care este necesar să aibă acces rapid pacienții cu forme severe/critice”, se arată în protocolul Ministerului Sănătății.

În cazurile pediatrice, antibioticoterapie și în formele ușoare

Strategia terapeutică pentru cazurile pediatrice diferă foarte mult de cea a adulților, deși sistemul imunitar al copiilor este mult mai puternic. Potrivit protocolului Covid, în cazurile pediatrice, tratamentele pentru formele ușoare sunt medicamentele simptomatice, antiinflamator nesteroidian și antibioticoterapie (când există semne de asociere a unei infecții bacteriene). În forma medie, fără oxigenoterapie, copiii trebuie tratați cu simptomatice, antiinflamator nesteroidian sau corticoterapie (la latitudinea medicului curant), precum și antibioticoterapie, în aceste cazuri folosindu-se antibioticele indicate în pneumonia comunitară. Totodată, în formele severe și critice de Covid la copii se vor administra simptomatice, antibioticoterapie adaptată, corticoterapie (dexametazonă 0,15 mg/kgc/zi -maximum 6 mg/zi, metilprednisolon – 0,8 mg/kg/zi -maximum 32 mg/zi, hidrocortizon), anticoagulant în doză profilactică (enoxaparina) – în funcție de factorii de risc (clinici și biologici) pentru tromboza venoasă; – antiviral (remdesivir) – la recomandarea medicului specialist de boli infecțioase, precum și imunomodulator (tocilizumab) – la recomandarea medicului specialist de boli infecțioase.

Antivirale, doar în protocol

Pentru pacienții adulți monitorizați la domiciliu protocolul Ministerului Sănătății stipulează că infectații asimptomatici nu primesc tratament, pacienții cu forme ușoare de boală primesc simptomatice și medicație cu efect antiviral dacă au factori de risc pentru evoluție severă, iar pacienții cu forme medii și severe care rămân la domiciliu pot primi și profilaxie a trombozelor dacă au și alți factori de risc (în primul rând imobilizarea la pat). ”Utilizarea de azitromicină (și alte antibiotice) și de corticoizi la domiciliu în Covid-19 reprezintă de cele mai multe ori un abuz, cu consecințe asupra pacientului, care poate dezvolta efecte colaterale ale administrării de antibiotice și poate avea o evoluție prelungită a bolii”, se arată în protocol. Mai mult, antiviralele nu pot fi prescrise de medicul de familie, astfel că pacienții trebuie să meargă în spitale.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.