AcasăCORONAVIRUSGuvernul admite că favipiravirul ar goli spitalele. Medicamentul, tot blocat

Guvernul admite că favipiravirul ar goli spitalele. Medicamentul, tot blocat

Mulți dintre pacienții internați au forme ușoare și medii de Covid

Luat în primele zile după infectarea cu noul coronavirus, favipiravirul ar reduce masiv spitalizările și decesele. O recunoaște acum și Ministerul Sănătății, însă nu s-a găsit încă o soluție reală pentru ca medicamentul să ajungă la bolnavi. Autoritățile vor ca favipiravirul să fie prescris de medicii din spitale, aglomerând unitățile de primiri urgențe, dar nici măcar cu această soluție nu s-a mers până la capăt.

Guvernul susține că nu poate să aprobe vânzarea favipiravirului prin farmaciile cu circuit deschis pentru că medicamentul nu poate fi compensat și că s-ar crea discriminare în rândul populației cu venituri mici. Prețul acestuia, de circa 300 de lei, ar fi prohibitiv, susține Executivul, așa că se încearcă eliberarea medicamentului prin farmaciile din spitale, cu prescripție medicală dată de la Unitatea de primiri urgențe.

Proiectul de ordonanță de urgență care permite eliberarea favipiravirului se pare că nu a intrat în ultima ședință de Guvern, astfel că, dacă moțiunea trece, românii nu vor mai avea nicio șansă să se trateze cu acest antiviral care și-a dovedit, deja, eficiența în Covid. Potrivit Ministerului Sănătății, eliberarea favipiravirului prin farmaciile din spital este necesară având în vedere evoluția recentă a numărului de cazuri de infectare, respectiv de spitalizare, cu noul coronavirus, estimările indicând o creștere în perioada următoare.

”Numărul de forme ușoare și medii ale bolii pentru care se ia măsura internării pentru acordarea de tratament în cadrul secțiilor de spital pentru administrare de tratament conform protocolului conduce la supraaglomerarea unităților sanitare cu paturi. Actualul cadru normativ prevede posibilitatea eliberării în regim ambulatoriu a medicamentelor de către farmaciile cu circuit închis exclusiv în cadrul programelor naționale de sănătate, iar necesitatea de a crea un mecanism derogatoriu în contextul producerii unor situații de risc epidemiologic va permite o gestionare mai eficientă a acestor situații la nivelul unităților sanitare”, arată Ministerul Sănătății.

Pacienții se pot trata și acasă

Potrivit autorităților, reglementarea posibilității eliberării de către farmaciile de circuit închis, în regim ambulatoriu, a medicamentelor către pacienți cu forme de boală pentru care nu este necesară internarea, în urma unei evaluări a medicului specialist, conduce la reducerea numărului de paturi de spital ocupate cu pacienți cu forme ușoare ale bolii, concomitent cu menținerea standardului de protecție a sănătății pacientului și fără vreo afectare din punct de vedere financiar pentru acesta.

”Se observă constant existența unui procent semnificativ de internări doar pentru forme ușoare sau medii ale bolii pentru care tratamentul în regim ambulatoriu ar produce aceleași rezultate precum cel de pe secție, fiind nevoie de administrare de medicament conform protocolului de tratament al infecției. Medicamentul cu DCI Favipiravirum nu poate fi inclus în lista de medicamente compensate, respectiv lista cuprinzând denumirilor commune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, medicamentul urmând a fi cumpărat din fonduri proprii de către pacienți. Or, în situația în care pacienții ar trebui să achiziționeze acest medicament din farmaciile comunitare, la acest moment, costul pentru tratament ar fi prohibitiv pentru multe categorii sociale”, precizează Ministerul Sănătății, într-un proiect de ordonanță de urgență.

Ar putea fi tratați 60.000 de pacienți

Directorul executiv al Terapia Cluj, importatorul favipiravir, ne spune că pot asigura la acest moment 60.000 de cutii pentru tratamentul a 60.000 de pacienți. ”Toți infecționiștii cu care am vorbit mi-au spus că au efecte excelente după administrarea favipiravirului, evident, în primele zile de boală. În spitale nu au ce da, că degeaba îi dau favipiravir când starea pacientului s-a agravat. Sunt chichițe administrative, dar trebuie găsită o soluție, că de 6 luni vorbim despre același lucru. Să vedem ce se va întâmpla acum, pentru că se vor aglomera spitalele, vor veni mai mulți pacienți la medicii infecționiști. Medicamentul ar trebui să se dea în baza unei scrisori de la medicul de familie”, ne-a declarat Dragoș Damian, directorul executiv al Terapia Cluj.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
2.053 afisari

7 COMENTARII

  1. Medicamentul acționează numai în primele trei zile de la infectare, in spital ajungi mult mai târziu. Concluzia este că statul te vrea bolnav, sau și mai bine, mort.

  2. Guvernul, si nu numai o sa isi ia o pwula mare in gura, cat de curand !! Incepe distractia din decembrie, bai trantorilor de bugetari de lux, sigur aveti destule bunkare in care sa va ascundeti hoiturile alea scarboase de hoti ordinari ? 🙂 Toti o sa ajungeti cu pielea pe bat prin Bukale, care oricum e o jungla urbana de stat, adica de colonie esuata !! 🙂 Nazi Vaxin Macht Frei 🙂

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger