Cauta

Gurul finanțelor din America dezvăluie secretul ieșirii din criza Covid-19!

Unul dintre cei mai mari finanțiști ai lumii vorbește deschis despre depășirea crizei declanșate de pandemia Covid-19. Omenirea se confruntă cu o „secetă” a investițiilor nemaiîntâlnită, corporațiile au tras obloanele peste anumite sectoare de activitate, marile companii turează la minimum motoarele, șomajul este îmbobocit, iar perspectivele par mai degrabă sumbre decât roz. În consecință, soluția o reprezintă, zice Larry Summers, fost secretar al Departamentului Trezoreriei SUA, „investițiile publice, care sunt esențiale pentru a scăpa de criză”.

Pe măsură ce lumea își va reveni după impactul economic al crizei coronavirusului, investițiile publice trebuie să ofere garanția repornirii economiilor naționale. O spune, într-un interviu acordat BBC, Larry Summer, ex-secretar al Trezoreriei SUA. „Băncile Centrale vor deveni din ce în ce mai puțin relevante”, afirmă americanul, convins că, pentru o mare parte din timp de acum încolo, ratele dobânzilor vor fi aproape de zero.

„Politicile fiscale vor fi mai importante în sprijinirea expansiunii economice. Iar politicile de investiţii publice vor juca un rol tot mai important”, susține Summers, pe care presa financiară de pe Coasta de Est a Americii încă îl mai numește „Guru de pe Wall Street”.

În prezent consilier economic al echipei de campanie a lui Joe Biden, Larry Summers i-a încurajat „pe cei care au o agendă în jurul infrastructurii (n.r. – guverne naționale) că încă există oportunităţi uriaşe chiar și în acest moment”.

Fără îndoială că există voci care avertizează despre pericolele politice și implicațiile fiscale ale unei intervenții a statului în repornirea economiei, dar, vorba lui Gerard Lyons, economist-șef al premierului britanic Boris Johnson, a astfel de cheltuieli sunt accesibile, nicidecum altele:

„Evident, este nevoie la un moment dat să reducem datoria guvernamentală în ceea ce privește dimensiunea economiei naționale. Dar lucrul cheie este că avem o inflație încă scăzută, rate scăzute și randamente scăzute, care ne permit să menținem un nivel mult mai ridicat de împrumut după ce trece această criză”.

Majoritatea economiștilor avertizează asupra unui fenomen pe care ei îl numesc „stagnare seculară”, adică o lipsă de creștere economică pe termen lung. O asemenea perspectivă poate înspăimânta atât consumatorii, cât și investitorii, care într-un final va duce la o lipsă investiții și inovații declanșatoare de șomaj și sărăcie socială!

Ținând cont de toate astea, Larry Summers încurajează guvernele naționale să dea drumul la investiții publice majore, singurele în măsură a oferi garanții de sustenabilitate în asemenea vremuri.

Dar cum echilibrăm balanța „investiției publice”, adică a statului, cu cea a „investiției private”?! Ajungem, oare, să avem în oglindă o economie comunistă (să, zicem, modelul din prezent al Chinei) și una capitalistă? Atunci, dacă „investiția publică” (a statului) este soluția, de ce mai avem nevoie de privat (capitalism)? Din păcate, Larry Summers, ex-șef al Trezoreriei americane, a omis să răspundă la aceste întrebări.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • O companie de smartphone-uri din China umilește producătorii auto occidentali
  • Aer condiționat fără gaze poluante? Tehnologia refrigeranților solizi
  • Curățenie „made in Oradea” la Palatul Victoria: Bolojan, mopul magic al sinecuriștilor
  • Atac la siguranța națională. Angajații care opresc inundațiile, decimați de guvern
  • Bolojan vrea să bage frica în bugetari. Se fac liste negre cu protestatari
  • Ritmul mesei contează: De ce mâncatul pe fugă îți afectează sănătatea mai mult decât crezi
  • ”Tăticul a ajuns acasă”, dar cum rămâne cu Ucraina?
  • CCR, ÎNCĂ O BOMBĂ! Colaborator al fostei Securități, Băsescu primește toate privilegiile înapoi
  • Peștele de la cap se-mpute. Inspectorii ANAF, trimiși de șefi doar la micile afaceri românești
  • Exit mobile version