AcasăCORONAVIRUSGunoiul pandemiei: un munte de deșeuri medicale

Gunoiul pandemiei: un munte de deșeuri medicale

„Muntele” de deşeuri medicale asociate Covid-19 prezintă riscuri pentru sănătate şi pentru mediu, a avertizat Organizaţia Mondială a Sănătăţii, solicitând măsuri pentru a reduce în special utilizarea mănuşilor.

OMS a analizat într-un nou raport cele aproximativ 87.000 de tone de echipamente de protecție individuală care au fost expediate între martie 2020 și noiembrie 2021 în întreaga lume de către Națiunile Unite, pentru a ajuta țările, în special pe cele mai defavorizate, să facă față pandemiei.

Au fost trimise peste 140 de milioane de truse de testare, susceptibile să genereze 2.600 de tone de deșeuri neinfecțioase (în principal plastic) și 731.000 de litri de deșeuri chimice (echivalentul unei treimi dintr-o piscină olimpică), în timp ce peste 8 miliarde de doze de vaccin au fost administrate la nivel mondial, generând 144.000 de tone de deșeuri suplimentare sub formă de seringi, ace și cutii de siguranță.

Aproximativ 97% din deşeurile din plastic rezultate în urma testelor au fost incinerate. Aceste zeci de mii de tone de deşeuri medicale la care se face referire în raport reprezintă însă doar o mică parte din volumul global de deşeuri, deoarece studiul nu ia în considerare echipamentele care nu au fost trimise prin intermediul ONU.

Probleme cu sortarea

Potrivit raportului, trei din 10 unităţi sanitare din întreaga lume nu dispun de sisteme de sortare a deşeurilor. În ţările mai puţin dezvoltate, mai puţin de una din trei unităţi sanitare dispune de un serviciu de bază de gestionare a deşeurilor medicale.

OMS propune crearea de ambalaje mai mici și mai durabile și, în general, fabricarea echipamentelor din materiale regenerabile. Trimiterea deșeurilor medicale la gropile de gunoi ar trebui să fie ultima soluție, se arată în document.

Măști compostate

Raportul solicită totodată dezvoltarea de măşti care pot fi folosite de mai multe ori sau care pot fi compostate. OMS pune un accent deosebit pe mănuşi, care, în contextul răspunsului la pandemie, constituie în termeni de volum cea mai mare parte a deşeurilor provenite din echipamentele de protecţie individuală achiziţionate prin intermediul ONU .

Aceste mănuși sunt folosite într-un număr mult prea mare: deşi agenţia Națiunilor Unite nu le recomandă pentru administrarea de vaccinuri, „se pare că este o practică obişnuită”.

author avatar
Radu Jacotă Redactor
240 afisari

1 COMENTARIU

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger