Cauta

Franța a scăpat de măști și suspendă pașaportul de vaccinare

 Premierul Jean Castex a anunţat joi sfârşitul obligativităţii privind purtarea măştii sanitare în toate spaţiile, cu excepţia transportului în comun, precum şi suspendarea paşaportului de vaccinare începând din data de 14 martie.

„Situaţia sanitară se îmbunătăţeşte graţie eforturilor noastre colective, graţie măsurilor pe care le-am luat, condiţiile sunt reunite pentru o nouă etapă de relaxare a măsurilor”, a explicat şeful Guvernului francez.

Al cincilea val al pandemiei de COVID-19 este în declin în Franţa de mai multe săptămâni, notează AFP. Reflectând scăderea incidenţei medii din ultimele şapte zile, numărul noilor infectări a fost miercuri seară de 53.152, un nivel mult mai scăzut decât cele peste 70.000 de infectări raportate în urmă cu o săptămână.

Presiunea s-a redus şi în spitalele franceze, unde 2.329 de persoane sunt internate la terapie intensivă.

Guvernul menționase până acum necesitatea scăderii sub pragul de 1.500 de bolnavi la terapie intensivă până la jumătatea lunii martie printre criteriile care ar fi putut să permită anularea parţială sau totală a paşaportului de vaccinare, aflat în vigoare din data de 24 ianuarie.

„Începând de luni, 14 martie, vom suspenda obligativitatea paşaportului de vaccinare peste tot unde acesta se aplică”, a declarat Castex, indicând  şi „sfârşitul purtării obligatorii a măştii sanitare în toate spaţiile unde această reglementare încă se aplică, adică mai degrabă în spaţiile închise”.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • E oficial. Ursula a dat undă verde pentru importurile din Ucraina până în 2025
  • Gabriela Firea, a doua scrisoare deschisă către Nicușor Dan: „Domnule primar, sunteți serios?”
  • Real Madrid, regina Europei
  • Reputația Americii, în pumnii lui Trump
  • Politica de condamnare. Cum va juca Biden cartea vinovăției lui Trump?
  • Burse, cluburi, suporteri. Cât de rentabile sunt acțiunile în fotbal?
  • Băncile globale trag alarma: reglementările ecologice, un nou tip de risc imobiliar
  • Întâlnire de gradul 3!
  • Summitul lui Zelenski, mult zgomot pentru nimic?
  • Exit mobile version