AcasăCORONAVIRUSFlorin Cîțu, anunț neașteptat pentru românii nevaccinați! Se reintroduce testarea Covid în certificatul...

Florin Cîțu, anunț neașteptat pentru românii nevaccinați! Se reintroduce testarea Covid în certificatul verde?

CoronavirusFlorin Cîțu, anunț neașteptat pentru românii nevaccinați! Se reintroduce testarea Covid în certificatul verde?

Florin Cîțu vrea modificarea ordonanței care interzice accesul românilor testați la evenimente publice. Anunțul vine la scurt timp după ce Avocatul Poporului a acuzat Guvernul de discriminare.

Renate Weber a declarat că „certificatul verde, practic, nu mai există în România” din cauză că cei testați pentru Covid-19 nu mai au acces la aceleași facilități precum cei vaccinați, spunând că decizia reprezintă o discriminare.

Premierul se apără și spune că propunerea adoptată de Guvern a fost a specialiștilor și că actul va fi modificat de Parlament.

„Acea propunere a venit de la specialişti. Este o propunere pe care au susţinut-o în unanimitate specialiştii. Am vorbi cu fostul ministru, Nelu Tătaru. Se pare că există voinţă în Parlamentul României pentru a modifica în acest sens, să se permită şi cu testare. Eu sunt de acord, voi susţine dacă în Parlament va fi aprobat şi se va introduce şi testarea.”, a declarat Florin Cîțu, luni, într-o conferință de presă.

Premierul vrea modificarea ordonanței care interzice accesul românilor testați la evenimente publice

Vă amintim că Executivul a decis că restaurantele, sălile de sport și spectacole rămân deschise până la 50% din capacitatea maximă, în localitățile cu rată de infectare cu peste 6 la mie, pentru cei vaccinați sau trecuți prin boală, nu și pentru cei cu test negativ COVID.

Florin Cîțu spune că respectiva hotărâre de Guvern se poate modifica. De altfel, s-a găsit şi o altă variantă. „Veţi vedea că o putem face şi în Parlament. Parlamentul României sunt sigur că atunci când vrea, poate să facă lucrurile foarte rapid. Doar am strigat de câteva ori, s-au mobilizat şi a trecut şi legea consumatorului vulnerabil. Dacă nu o fac ei, o vom face noi, dar cred că e bine să facă şi parlamentarii. În unanimitate a fost o decizie a specialiştilor în această direcţie.”, a precizat premierul.

author avatar
Andreea Vlad