Excesul de mortalitate din statele UE continuă să fie ridicat, chiar și la un an de la încheierea neoficială a pandemiei. Țările cu cele mai mari rate de decese inexplicabile sunt aceleași țări care și-au vaccinat în masă populația, însă nu s-a luat nicio decizie de a investiga cauzele acestora. Deși vaccinarea anti-Covid s-a oprit în toată Uniunea Europeană, efectele pe termen mediu continuă să apară.
Față de perioada de normalitate 2016-2019, luată ca referință pentru a urmări evoluția deceselor în UE, excesul de mortalitate continuă să crească direct proporțional cu rata de vaccinare a fiecărei țări. România și Bulgaria au intrat, din octombrie 2022 și, respectiv, noiembrie 2022, pe rate negative ale acestui indicator, ceea ce înseamnă că numărul deceselor a scăzut sub media perioadei de referință. Aceleași țări condamnate și puse la colț de UE pentru modul hotărât în care au spus ”NU!” vaccinării anti-Covid. Respingerea vaccinului nu a rămas nepedepsită, astfel că România, dar și Bulgaria, au fost supuse unui adevărat genocid în lunile octombrie-noiembrie 2022, când, în mod absolut neînțeles, numărul de morți Covid declarați în spitale a bătut toate recordurile din UE.
În octombrie și noiembrie, 20.000 de români și-au pierdut viața, excesul de mortalitate ajungând la 111,2 % și la 70,1%, procente care nu s-au mai repetat nici înainte și nici după aceste două luni. Rezultatul a fost cel scontat. După decimarea românilor din spitale, ale căror morți ar trebui să apese conștiința lumii medicale, rata de vaccinare a început să crească, mai mult pe hârtie, dar, din păcate, și în realitate, pentru că 30% dintre ei chiar s-au vaccinat. Partea bună a fost că instinctul de supraviețuire, adânc înrădăcinat în genele românilor, a primat și oamenii au reușit să reziste în fața tuturor presiunilor. Cei mai mulți dintre românii care nu au rezistat presiunilor sau care s-au lăsat manipulați de tactica fricii de moarte propagată pe toate canalele, dacă mai sunt în viață, au sistemul imunitar prăbușit și au căpătat afecțiuni grave.
Cifrele vorbesc
Datele statistice publicate la vedere de Eurostat ar trebui să-i trezească pe toți cei care mai cred în beneficiile și eficacitatea vaccinului anti-Covid. Mai mult, datele ar trebui să fie utilizate într-o anchetă obligatorie la nivelul Uniunii Europene, care și acum, grație Ursulei von der Leyen, este obligată să plătească bani grei pentru sutele de milioane de vaccinuri nefolosite. Ancheta ar trebui să vizeze eficacitatea vaccinurilor și totul stă în cifre, care nu mint. La sfârșitul lunii decembrie 2021, deci la un an după începerea marii campanii de vaccinare, la care europenii s-au bulucit fără să își pună întrebări, Germania avea un exces de mortalitate, față de perioada de referință 2016-2019, de 24,2%, pentru ca, în 31 decembrie 2022, după vaccinarea cu 3 doze, excesul de mortalitate să crească la 38,2%. De la începutul anului 2023, aceeași Germanie, în condițiile în care Covidul s-a evaporat de mult, excesul de decese era în aprilie de 10,1%, iar în mai, de 8,3%. Irlanda avea un exces de mortalitate de 5,8% în decembrie 2021, pentru ca procentul să ajungă la 25,7% la sfârșitul anului 2022 și la 13,3% în mai 2023. Austria, unde se impusese vaccinarea obligatorie, de la un exces de mortalitate de 19,8% în decembrie 2021, a urcat la 30,1% în decembrie 2022 și încă mai avea 9,9% în mai 2023. Slovenia, țară paravaccinată, avea 25,6% exces de mortalitate în decembrie 2021, 25,5%, în decembrie 2022 și 8,1% în mai 2023. Finlanda a plecat de la un exces de mortalitate de 16,1% în decembrie 2021 și a ajuns la 27,7% în decembrie 2022 și la 14,3% în mai 2023. În Luxemburg, de la un exces de mortalitate de 20% în decembrie 2021, a scăzut la 9,6% în decembrie 2022, crescând subit la 17,5% în mai 2023. Iar Grecia, de la un exces de mortalitate de 32,3% în primul an după vaccinare, a ajuns la 10,7% după al doilea an de vaccinare și la 10,1% în mai 2023. Exemplele pot continua, situația fiind cam aceeași în toate statele vaccinate. Concluzia este evidentă pentru oricine studiază aceste cifre, și anume că vaccinul a făcut orice altceva în afara protecției oamenilor.
Fără comentarii
Potrivit Eurostat, în decembrie 2022, excesul de mortalitate în UE a fost de 20,0 % față de aceeași perioadă din 2016-2019, cu 92.500 de decese suplimentare. Comparativ, rata mortalității în exces a fost de 29,7 % în decembrie 2020 (135.000 de decese în exces) și de 23,7 % în decembrie 2021 (115.000 de decese în exces). În august 2022, excesul de mortalitate a fost din nou mai mare în comparație cu aceeași lună a ultimilor doi ani: 13,9 % (52.500 decese suplimentare), față de o rată a excesului de mortalitate de 7,6 % în august 2020 (27.300 decese în exces) și 9,1 % în august 2021 (36.000 de decese în exces).