Cauta

Europa la raport. Nicio țară nu a îndrăznit să impună vaccinarea obligatorie

România ar fi fost singura țară din UE care introducea obligativitatea vaccinării la locul de muncă

Potrivit unui raport amplu al Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor, nicio țară din UE nu a îndrăznit, până în prezent, să instituie vaccinarea generală obligatorie. Din cele 30 de state, doar șase au introdus parțial vaccinarea forțată, pentru anumite categorii de bugetari, și doar una amenință cu vaccinarea obligatorie. 

Până în acest moment, Franța, Grecia, Ungaria, Italia, Letonia și Polonia au introdus vaccinare obligatorie pentru lucrătorii din domeniul sănătății și/sau lucrători din unitățile de îngrijire pe termen lung. În Ungaria a fost introdusă vaccinarea obligatorie și pentru cei care lucrează în învățământul de stat, pentru forțele de ordine, armată și funcționarii publici.

Mai mult, în Ungaria, angajatorii privați au dreptul de a solicita salariaților să se vaccineze. În Letonia, vaccinarea este obligatorie pentru angajații și funcționarii instituțiilor guvernamentale de stat și locale, personalul didactic, personalul medical, poliție și ambulanță, personalul din penitenciare și cei care lucrează în instituții private specifice.

Începând cu data de 1 februarie 2022, Italia a decis să extindă obligativitatea certificatului verde simplu pentru accesul în instituții publice, servicii poștale, bancare și financiare, activități comerciale, iar din 15 februarie 2022, toate persoanele care au împlinit vârsta de 50 de ani vor fi forțate să se injecteze. În Lituania există intenția de a introduce vaccinarea obligatorie împotriva Covid-19 pentru asistenții medicali și sociali, prin modificarea În Parlament a Legii cu privire la prevenirea și controlul bolilor transmisibile ale populației. Totodată, în Austria există planuri de punere în aplicare a vaccinării generale obligatorii din luna februarie. În celelalte țări se utilizează certificatele de vaccinare pentru accesul în restaurante, la concerte, muzee sau evenimente sportive.

România, ultimul loc la boostere

România se află pe penultimul loc în UE în ce privește vaccinarea cu schema inițială, cu 41,2% și pe ultimul loc la administrarea booster-ului. Potrivit raportului ECDC, vaccinarea copiilor între 5 și 11 ani a fost recomandată doar pentru cei cu comorbidități în Suedia, Germania și Finlanda. Foarte interesant este faptul că 13 dintre cele mai puternice țări din Uniunea Europeană recomandă o singură doză de vaccin pentru cei care au trecut prin Covid, spre deosebire de celelalte state, inclusiv România, care recomandă două și chiar trei doze de vaccin celor care și-au obținut imunitatea naturală.

Deși în România coordonatorii campaniei de vaccinare nu au emis nicio atenționare sau vreo restricție pentru administrarea dozelor produse de cele 4 companii agreate, în toate celelalte țări din UE au fost introduse interdicții pentru folosirea acestora. De exemplu, vaccinul Moderna nu poate fi administrat decât persoanelor cu vârste mai mari de 30 de ani în Franța, Germania, Austria, Finlanda, Estonia, Suedia și Norvegia. Vaccinul AstraZeneca, în aproape toate țările europene, este recomandat doar persoanelor cu vârste de peste 60 de ani, iar în unele state acest tip de vaccin a fost interzis. În ce privește vaccinul Johnson, acesta nu poate fi administrat decât persoanelor cu vârste de peste 55-50 de ani, două dintre statele UE, Slovenia și Suedia, interzicând acest tip de vaccin.

Se tem de efectele secundare

Cercetările au relevat că europenii care nu vor să se vaccineze sunt îngrijorați de posibilele efecte secundare ale serurilor, fiind convinși că vaccinurile nu sunt sigure, cum este cazul cetățenilor austrieci. În Germania, sondajele au arătat că oamenii ezită să se vaccineze pentru că vor mai multe informații pentru a-și cântări riscurile. Totodată, aceștia cred că vaccinarea nu este sigură și nu sunt convinși că prin vaccinare se vor putea întoarce la viața normală sau vor putea aduce vreo contribuție la sfârșitul pandemiei. Pe de altă parte, germanii care refuză total ideea de vaccinare nu cred că noul coronavirus reprezintă vreo amenințare pentru ei. În Finlanda există îngrijorări în ceea ce privește siguranța vaccinurilor pentru copiii de 12-15 ani. La fel și în Slovenia, unde există temeri serioase privind efectele adverse pe termen lung ale vacinării anti-Covid.

Ultimele stiri

  • PSD continuă să aloce fonduri uriașe pentru a păstra ritmul investițiilor în infrastructură
  • Horoscop luna iunie 2024 – pentru toate zodiile. Noroc şi reuşite în multe activităţi. Planurile de călătorie ţin capul de afiş
  • Românii care îşi pot pierde „leafa” din cauza noilor prevederi din Legea Pensiilor 2024. Seniorii care riscă să rămână fără bani
  • Planul Oficial al lui Sebastian Burduja pentru București, dezvăluit românilor din Capitală
  • Zile libere legale pentru români în luna iunie 2024. Cei mai mulţi au 3, dar există şi norocoşi care primesc 4
  • Veşti proaste despre Kate Middleton după anunţul că se luptă cu cancerul!
  • Traian Băsescu, avertisment pentru Klaus Iohannis: „Liderii statelor NATO se feresc să fie șantajați”
  • Guvernul României, pus la colţ! Trebuie să plătească 42 de milioane de euro către băieţii deştepţi din energie
  • Mai este profitabil să investeşti într-un apartament, în 2024? Ce câştig îţi poate aduce o afacere în imobiliare
  • Breaking News: Donald Trump, condamnat! L-au găsit vinovat în procesul cu Stormy Daniels
  • Exit mobile version