Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor din cadrul UE a cerut țărilor care primesc refugiați din Ucraina să înceapă vaccinarea anti-Covid a acestora, prioritate având copiii. Astfel, toți cei care nu au documente care să ateste vaccinarea vor trebui convinși sau constrânși să se injecteze. Totodată, refugiații vor trebui imunizați împotriva poliomielitei, a rujeolei și a tuberculozei.
Procentul scăzut de vaccinare anti-Covid din Ucraina, de 35%, urmează să crească semnificativ în următoarea perioadă. Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC), agenția UE, a cerut țărilor care găzduiesc refugiați ucraineni să treacă la vaccinarea tuturor acestora, prioritate având copiii.
ECDC cere protejarea refugiaților împotriva transmiterii bolilor infecțioase posibil asociate cu rezultate grave, cum ar fi Covid-19, rujeolă și poliomielită. Primul vaccin administrat trebuie să fie cel anti-Covid, susține ECDC, astfel că schema primară de vaccinare trebuie aplicată copiilor cu vârste începând de la 5 ani. Pentru copiii cu vârste începând de la 12 ani, autoritățile trebuie să administreze și doza a treia, dacă aceștia au schema completă. Pentru persoanele de peste 18 ani, țările gazdă ale refugiaților ucraineni trebuie să le administreze acestora schema primară, de preferat cu vaccinul Johnson, care are o singură doză, precum și doza a treia tuturor adulților. Țările care primesc refugiați din Ucraina sunt sfătuite să organizeze campanii naționale sau zile de vaccinare care oferă vaccinuri tuturor pentru a ajuta la evitarea stigmatizării populației strămutate. Strategia pentru acceptarea și adoptarea vaccinării trebuie să se bazeze pe încredere, constrângere, automulțumire, calcul și responsabilitate colectivă. Aceeași strategie poate fi aplicată și la vaccinările împotriva tuberculozei și a gripei sezoniere.
Campanii de promovare a vaccinului
Potrivit ECDC, activitățile de comunicare a riscurilor ar trebui, de asemenea, să promoveze cu fermitate vaccinarea împotriva Covid-19 pentru refugiații din Ucraina, inclusiv mesaje despre eficacitatea și siguranța vaccinurilor și a rolului important pe care l-au jucat în evitarea bolilor severe, spitalizărilor și deceselor. ECDC cere, totodată, combaterea dezinformării, dat fiind faptul că refugiații pot fi vulnerabili la dezinformare și zvonuri, care pot să le submineze sănătatea. Prin urmare, este important pentru autoritățile țărilor gazdă să stabilească proceduri de identificare și de abordare rapidă a unor astfel de dezinformări, de exemplu pe platformele de socializare. Totodată, ECDC atrage atenția că tuberculoza este o problemă majoră de sănătate publică în Ucraina. Conform datelor statistice din 2021, Ucraina a raportat al doilea cel mai mare număr de cazuri de tuberculoză din Europa și în primele 10 țări din lume cu procente ridicate ale tuberculozei multi-rezistente la medicamente, cu 27% dintre cazurile noi.
Locul 2 la HIV în Europa
Agenția UE mai avertizează asupra faptului că Ucraina se află pe locul doi în Europa și în ce privește prevalența coinfecției HIV/tuberculoză, de 26%. De asemenea, potrivit raportului de supraveghere HIV în Europa din 2020, Ucraina a raportat 15.658 de cazuri noi HIV. În 2020, rata HIV de 37,5 la 100.000 de locuitori plasa Ucraina pe locul 2 în regiunea europeană, comparativ cu rata UE, care este de 3,3 la 100.000 de locuitori. În 2020, s-a estimat că din 257.000 de persoane diagnosticate cu HIV în Ucraina, doar 146.000 primeau medicamente antiretrovirale.