Cauta

Echipa OMS de la Wuhan nu mai crede că liliecii ar fi provocat pandemia de COVID-19! Au venit cu o nouă teorie

Wuhan OMS

Echipa OMS de la Wuhan nu mai crede că liliecii ar fi provocat pandemia de COVID-19! Au venit cu o nouă teorie

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a abordat subiectul pe care l-a aşteptat toată lumea: când se va încheia pandemia provocată de noul coronavirus.

Din păcate, specialiştii ne-au anunţat că această criză sanitară nu se va termina în 2021. OMS se concentrează pe menţinerea transmisiei la un nivel cât mai redus posibil şi vaccinării unui număr tot mai mare de persoane.

Cred că va fi foarte prematur şi nerealist să credem că vom termina cu acest virus până la sfârşitul anului.

Ceea ce putem termina, dacă suntem deştepţi, sunt spitalizările şi decesele şi tragedia asociate acestei pandemii”, a declarat Michael Ryan, directorul Programului pentru urgenţe sanitare al OMS.

Dacă vaccinurile încep să aibă impact nu numai asupra deceselor şi spitalizărilor, ci vor avea un impact semnificativ asupra dinamicii transmisiei şi riscului transmisiei, atunci cred că ne vom îndrepta rapid spre controlul acestei pandemii„, a afirmat oficialul OMS.

Echipa de la Wuhan nu mai crede că liliecii ar fi vinovaţii

Șeful echipei de anchetă a Organizației Mondiale a Sănătății aflată în Wuhan pentru a afla originea pandemiei Covid-19 a declarat marți, într-o conferință de presă, că lanțul de transport al alimentelor congelate ar putea fi o posibilitate prin care s-ar fi răspândit noul coronavirus și că experții studiază această pistă.

„Lanțul rece” se referă la transportul și comerțul cu mâncare congelată. China a avansat ideea conform căreia virusul poate fi transmis prin alimentele congelate și a făcut publică în mod repetat găsirea coronavirusurilor pe alimentele congelate importate.

Echipa de investigatori a OMS a sosit în China în 14 ianuarie și a vizitat locurile cheie legate de pandemie, inclusiv piața de fructe de mare Huanan și Institutul de Virusologie din Wuhan.

Ultimele stiri

  • LIGA 1, program, rezultate LIVE și clasament ACTUALIZAT
  • Ce program au supermarketurile Kaufland, Lidl şi Carrefour, de Paşte 2024. Surpriză! Unele magazine sunt deschise şi duminică, 5 mai
  • Patriarhul Daniel, cu gândul la Diaspora în Pastorala de Paşte 2024: „Să arătăm semne de iubire frăţească şi tuturor românilor aflaţi printre străini”
  • Cât au ajuns să coste ouăle în pieţe, înainte de Paştele 2024. În supermarket, se găsesc şi la preţ dublu
  • Mesaje de Paște 2024. Felicitări, urări şi gânduri bune pentru cei apropiaţi cu ocazia Sărbătorilor Pascale
  • Guvernul vrea să mărească pensiile de la 1 septembrie, dar cine le mai apucă? Speranţa de viaţă, în România, s-a PRĂBUŞIT!
  • Dramă în judeţul Neamţ: un bărbat s-a aruncat în faţa trenului. A murit pe loc!
  • Jandarmii i-au căutat, pentru droguri, „la piele” pe petrecăreții din Mamaia. Unde au putut să le ascundă tinerii
  • Horoscop – sâmbătă, 4 aprilie 2024. Berbecii au idei ciudate, iar Racii au parte de întâmplări deosebite
  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Exit mobile version