Medicul bronho-pneumolog Flavia Groșan caută doctori specialiști care să i se alăture în eforturile uriașe de a vindeca bolnavii Covid, dar și pe cei rămași cu sechele după spitalizare. De aproape doi ani medicul orădean aplică propria schemă de tratament, pe care a și îmbunătățit-o pe parcurs, reușind să salveze mii de oameni, atât din România, cât și din afara țării.
Dacă schema de tratament a medicului Flavia Groșan ar fi devenit protocol național din martie 2020, cu siguranță că România nu ar mai fi avut atâtea decese și pandemia s-ar fi încheiat de mult. Dar cum să îndrăznești să spui că tratezi Covidul, când autoritățile de la nivel mondial au decretat că boala nu se vindecă?
După apariția în ziarul Național a primului interviu cu dr. Flavia Groșan și, ulterior, a mediatizării excesive, reacția sistemului a fost halucinantă, astfel că medicul a fost la un pas de a rămâne fără licență. Niciun alt coleg de breaslă nu s-a arătat interesat, cel puțin oficial, de schema de tratament care vindeca bolnavii pe bandă rulantă, ci, dimpotrivă, mulți au atacat-o cu violență, în parte și pentru că lansase critici dure la adresa protocoalelor din spitale. Și atunci, dr. Flavia Groșan a decis să se retragă din atenția publică și să continue să vindece.
Pacienți din toată țara, dar și din afară au luat cu asalt cabinetul din Oradea, la care s-au adăugat și consultațiile on-line, ajungându-se la programări pe câte trei luni. Așa cum am mai spus, calculele sistemului au fost cinice: nu poate ea să vindece, cât putem noi să omorâm. Și chiar așa a fost, pentru că implicarea unui singur medic nu putea suplini neimplicarea celorlalți medici. Acum, însă, după aproape un an de tăcere, dr. Flavia Groșan a decis să ceară ajutorul medicilor, să vină să se implice alături de ea, ca să poată vindeca împreună. ”Ultimul an pentru PneumoMed a fost extrem, extrem de aglomerat. S-a muncit până la epuizare și dincolo de epuizare și telefoanele continuă sa sune. Avem atât de multe de făcut și știți că nu mai facem față. Soluția este să creștem echipa din spatele PneumoMed. Căutăm medici pneumologi rezidenți sau specialiști care vor să facă o diferență și să putem ajuta mai mulți pacienți la cabinet sau online, sub îndrumarea atentă a dr. Flavia Groșan”, se arată într-o postare pe pagina cabinetului dr. Flavia Groșan.
Ce vor face medicii?
Este greu de crezut că medicii vor răspunde apelului Flaviei Groșan, deși cei tineri chiar ar avea ce învăța, iar noi am avea speranța că ceva, în mentalitatea lor, se va schimba în bine. ”Embargoul” pus de către colegiile medicilor, dar și de societățile profesionale din domeniul pneumologiei și nu numai ar putea fi însă cea mai mare piedică. Medicul Flavia Groșan este ”nefrecventabilă”, ceea ce ar înseamna o bilă neagră în CV-ul rezidenților și specialiștilor. În plus, cam toți medicii se bat să ajungă în spitale, unde se muncește puțin, pe salarii mai mari ca în Occident. Ca să ajungi alături de Flavia Groșan, să lupți pentru vindecarea oamenilor, trebuie să fii dedicat profesiei nobile pe care ți-ai ales-o. Din păcate, însă, asemenea medici au devenit o raritate.
Nimic nu s-a schimbat
De când dr. Flavia Groșan vindecă pacienții Covid, România a avut patru miniștri ai Sănătății: Nelu Tătaru, Vlad Voiculescu, interimarul Cseke Attila și, mai nou, Alexandru Rafila. Niciunul dintre ei nu i-a oferit vreun sprijin medicului a cărui reputație a depășit de mult timp granițele țării. Niciunul nu a fost interesat de schema de tratament a Flaviei Groșan, măcar să o introducă în studiu clinic, pentru a oficializa rezultatele pozitive și, implicit, pentru a o introduce în protocolul de tratament național. Întărind, astfel, convingerea populației că nu vindecarea este scopul.