Cauta

Dr. Adrian Marinescu: ”Nu există nicio terapie anti-Covid eficientă la pacientul critic”

Dr. Adrian Marinescu: ”Cu anticorpii monoclonali se evită spitalizarea și cazurile de la ATI”

Directorul medical al Institutului de Boli Infecțioase ”Matei Balș”, dr. Adrian Marinescu, ne spune că nu există niciun tratament eficient anti-Covid pentru bolnavii aflați în stare gravă. Toate medicamentele, fie că vorbim de antiviralele favipiravir, umifenovir, remdesivir și chiar anticorpii monoclonali trebuie administrate în fazele incipiente ale bolii, susține acesta.

Autoritățile au prezentat ca pe o victorie donația de 5.200 de doze de anticorpi monoclonali primită de la italieni. Că noi nu aveam. Evident că nu aveam, atâta timp cât Guvernul nu s-a preocupat să achiziționeze acest medicament extrem de eficient pe care țările europene și nu numai îl folosesc încă de anul trecut.

”Anticorpii monoclonali anti-spike este medicamentul care a dovedit cea mai mare eficiență, cu condiția să fie administrat la debutul bolii, adică în formele ușoare sau medii. Indicația pentru anticorpi monoclonali o au persoanele vulnerabile, cei care au afecțiuni cronice importante sau o vârstă avansată și care au o mare probabilitate de a dezvolta complicații. Acest tratament îl administrezi la camera de gardă pentru ca acel pacient vulnerabil să poată să rămână acasă, monitorizat, fără să facă presiune pe spitale și să nu ajungă la ATI. Noi, alături de alte câteva spitale din țară, am făcut studii clinice cu anticorpi monoclonali anti-spike și rezultatele au fost excelente. Am făcut demersuri la autorități pentru achiziționarea acestui tratament, dar, ca și în alte situații, ne-am mișcat greu. Cred că nu este foarte simplu să cumperi acest tratament, pentru că nu ne comparăm cu țări ca Germania, Franța, care, evident, îl au, dar cred că se putea face mai mult și la noi”, ne-a declarat dr. Adrian Marinescu, directorul medical al Institutului de Boli Infecțioase ”Matei Balș”.

Fără administrare în faze incipiente ale bolii, nu au efect

Important este că orice tratament antiviral, fie că este favipiravir, arbidol sau remdesivir, are un grad de eficiență dacă este administrat rapid, susține dr. Adrian Marinescu. ”Nu există terapie cu eficiență dovedită la pacientul critic, din terapie intensivă, nici măcar tocilizumab, pe care trebuie să-l administrezi înainte de a interveni degringolada, de a intra în insuficiență respiratorie”, ne-a mai precizat dr. Adrian Marinescu. Medicul ne spune că la Institutul ”Matei Balș” lucrurile au funcționat firesc, încă de la începutul pandemiei, și că pacienții au primit și favipiravir pentru a se trata acasă, fără a fi nevoie de vreun ordin de ministru. Despre varianta Delta, medicul infecționist Adrian Marinescu nu crede că este mai agresivă, ci doar foarte contagioasă, selectându-se, astfel, mai multe cazuri severe.

Favipiravir și nu prea

În spitalele din orașele mari pare că lucrurile au început să se mai miște în ce privește prescrierea antiviralului favipiravir pentru forme ușoare sau medii de Covid. Nu același lucru se întâmplă în orașele mici, unde încă se mai așteaptă instrucțiuni. Este clar însă că medicamentul ajunge foarte greu la pacienți, având în vedere că aceștia trebuie să se deplaseze la spital pentru a fi evaluați și pentru a li se prescrie și elibera antiviralul. Cum ajung însă bolnavii la spital, atâta timp cât sunt în carantină? Probabil, singura șansă este să sune la ambulanță și să spere că va veni înainte de a fi prea târziu pentru administrarea tratamentului, având în vedere că acesta trebuie luat în primele 3-4 zile de la începutul bolii. ”În celelalte țări, într-un fel sau altul, au agreat să elibereze aceste antivirale în circuit deschis, sau favipiravir, sau ivermectina sau umifenovir, acestea, care sunt orale, pentru cazurile ușoare și medii. De exemplu, în Cehia și Slovacia s-a dat ivermectină, în Ungaria, favipiravir. Deci au agreat în interior, în comunitatea medicală, că au nevoie, chiar dacă medicamentul respectiv nu este înregistrat la Agenția Națională a Medicamentului. Toate țările au agreat eliberarea sub control a unui antiviral prin farmaciile cu circuit deschis, numai România nu”, ne-a declarat Dragoș Damian, director executiv al Terapia Cluj.

Ultimele stiri

  • Scandal la Mangalia: Repetă Mohammad Murad rețeta ilegală din 2020?
  • PSD continuă să aloce fonduri uriașe pentru a păstra ritmul investițiilor în infrastructură
  • Horoscop luna iunie 2024 – pentru toate zodiile. Noroc şi reuşite în multe activităţi. Planurile de călătorie ţin capul de afiş
  • Românii care îşi pot pierde „leafa” din cauza noilor prevederi din Legea Pensiilor 2024. Seniorii care riscă să rămână fără bani
  • Planul Oficial al lui Sebastian Burduja pentru București, dezvăluit românilor din Capitală
  • Zile libere legale pentru români în luna iunie 2024. Cei mai mulţi au 3, dar există şi norocoşi care primesc 4
  • Veşti proaste despre Kate Middleton după anunţul că se luptă cu cancerul!
  • Traian Băsescu, avertisment pentru Klaus Iohannis: „Liderii statelor NATO se feresc să fie șantajați”
  • Guvernul României, pus la colţ! Trebuie să plătească 42 de milioane de euro către băieţii deştepţi din energie
  • Mai este profitabil să investeşti într-un apartament, în 2024? Ce câştig îţi poate aduce o afacere în imobiliare
  • Exit mobile version