AcasăCORONAVIRUSDouă localități de lângă Capitală, în CARANTINĂ timp de 14 zile! -...

Două localități de lângă Capitală, în CARANTINĂ timp de 14 zile! – DOCUMENT

Creșterea ratei de infectare cu noul coronavirus aduce noi restricții la nivel zonal.  O informație de ultimă oră, venită de la Prefectura Ilfov, sună astfel: comunele Berceni și Clinceni intră de joi seară în carantină.

În ambele cazuri se precizează că măsura de carantină zonală se instituie după ce secretarul de stat Raed Arafat, în calitate de șef al Departamentului pentru Situații de Urgență, a emis odine în acest sens.

Cât privește Berceniul, carantina zonală se instituie pentru comuna Berceni, cu satul aparținător Berceni, începând cu 19 noiembrie, ora 22:00, pentru o perioadă de 14 zile.

”Propunerea privind carantinarea comunei Berceni a fost adoptată prin Hotărârea CJSU Ilfov nr. 42/18.11.2020, desfășurată în urma analizei de risc al răspândirii virusului SARS-CoV-2 în localitatea Berceni, județul Ilfov, întocmită de către Direcția de Sănătate Publică Ilfov și avizată de către Institutul Național de Sănătate Publică”, anunță Prefectura Locală.

Măsura a fost propusă după ce s-a constatat că în localitatea Berceni rata de incidență cumulată calculată, la data de 18 noiembrie, pentru ultimele 14 zile a atins valoarea de 10,11/1.000 locuitori. Mai exact, că din totalul de 9.395 de locuitori, numărul de cazuri confirmate cu infectare SARS-CoV-2 în ultimele 14 zile (fără cazuri din focare) a fost de 95 de persoane.

OSDSU-4660013_18.11.2020

Carantină și în Clinceni

De asemenea, și pentru comuna Clinceni -satele aparținătoare Clinceni, Olteni și Ordoreanu- se instituie măsura de carantină zonală, pentru două săptămâni. Carantina se va aplica de joi seară, mai exact din 19 noiembrie, de la ora 22:00.

Din câte mai anunță Prefectura Ilfov, ”măsurile au fost propuse ca urmare a faptului că în localitatea Clinceni, județul Ilfov, rata de incidență cumulată calculată la data de 18.11.2020 pentru ultimele 14 zile a atins valoarea de 10,03/1.000 locuitori. Mai exact, din populația totală de 7.475 de locuitori, numărul de cazuri confirmate cu infectare SARS-CoV-2 în ultimele 14 zile (fără cazuri din focare), a fost de 75 de persoane”.

OSDSU-4660012_18.11.2020
324 afisari

Nu rata să citești

Ultimele știri