AcasăCORONAVIRUSDescoperire șocantă care schimbă tot ce se știa despre noul coronavirus. Ce...

Descoperire șocantă care schimbă tot ce se știa despre noul coronavirus. Ce se întâmplă pe piela umană este înfricosător

Un grup de cercetători de la Universitatea japoneză din Kyoto au descoperit recent că virusul SARS-CoV-2 rezistă pe piele de patru ori mai mult decât virusul gripal A.

Această descoperire contrazice aproape toate teoriile care s-au emis până acum despre rezistența acestui virus pe piele.

Potrivit oamenilor de știință japonezi, singura soluție pentru distrugerea noului coronavirus de pe piele este dezinfectantul de mâini cu 80% alcool.

Dezinfectantul pentru mâini, singura soluție de distrugere a virusului

Rezultatele studiului, publicate în revista Clinical Inectious Disease, arată că SARS-CoV-2 are o stabilitate mult mai mare pe pielea umană decât virusul gripal A.

Însă, ambele virusuri au fost distruse în 15 secunde, de dezinfectanţii de mâini care conţin 80% alcool.

„Poate cel mai important aspect al acestui studiu este faptul că evidenţiază încă o dată importanţa folosirii soluţiilor dezinfectante pe bază de alcool. Acest rezultat arată o rezistenţă mult mai mare a virusului SARS-Cov-2 în mediul extern, decât a virusului gripal A. Probabil structura acestuia are anumite particularităţi ce îi conferă rezistenţă”, a declarat medicul infecţionist Anamaria Dobrotă.

Care sunt suprafețele cele mai infectate cu SARS-CoV-2

De asemenea, cercetătorii de la Centrul Australian pentru Prevenirea Bolilor au arătat că SARS-CoV-2 este „extrem de puternic”, reușind să supraviețuiască la temperatura camerei (20 de grade Celsius) timp de 28 de zile pe suprafețe line precum ecranele telefoanelor mobile sau bancnotele de plastic, în timp ce durata de supraviețuire a virusului gripal este de 17 zile.

Potrivit analizelor de laborator efectuate de oamenii șe știință, suprafețele line, fără asperități  sunt „preferate”de noul coronavirus.

Dar, cele mai periculoase pentru oameni, rămân bancnotele, care au o mare circulație.

China, Coreea de Sud și SUA procedează periodic la dezinfectarea bancnotelor, iar acest lucru îl făceau chiar și înainte de pandemie.

Pe de altă parte, supraviețuirea coronavirusului pe inox, la temperaturi scăzute, ar putea explica izbucnirea focarelor în fabricile de procesare a cărnii și în depozitele frigorifice.

Se știe că s-au descoperit urme de coronavirus inclusiv pe produse congelate.

author avatar
Eli Dan Davidescu