AcasăCORONAVIRUSDelir la Ministerul Sănătății. Nevaccinații, scoși vinovați pentru morții din pandemie

Delir la Ministerul Sănătății. Nevaccinații, scoși vinovați pentru morții din pandemie

Comportamentul ”odios” al românilor în pandemie este cel care a provocat moartea celor peste 60.000 de oameni. Aceasta este concluzia Ministerului Sănătății, strecurată aluziv într-un memorandum halucinant, în care se cere înființarea unui centru de excelență al Biroului Regional al OMS în România. De ce în România? Pentru că, după Bulgaria, aici s-a manifestat cea mai mare reticență față de vaccinarea Covid, o atitudine care trebuie cercetată și schimbată.

Organizația Mondială a Sănătății va înființa un centru de excelență al Biroului Regional European al OMS în România, probabil finanțat de țara noastră, cu ajutorul căruia să se facă un studiu asupra impactului elementelor comportamentale și culturale asupra sănătății populației. Mai exact, cercetările vor fi direcționate asupra înțelegerii mecanismelor gândirii românilor, care au dus la respingerea vaccinării Covid într-o proporție covârșitoare.

”Prin această inițiativă emblematică, OMS Europa intenționează să investească în înțelegerea perspectivelor care pot ajuta la construirea unei culturi a sănătății care să permită populației să facă alegeri sănătoase, în viața de zi cu zi și în modul în care utilizează serviciile de sănătate”, se arată în Memorandum. Obiectivele acestui centru de excelență al OMS sunt sprijinirea țărilor interesate, precum și a structurilor regionale și subregionale, pentru a identifica oportunități de adoptare și creare de bune practici în promovarea unei culturi a sănătății, elaborarea unui compendiu de bune practici pentru a face politicile, procesele, procedurile și reglementările adecvate cultural, centrate pe oameni și ușor de utilizat, cu accent deosebit pe includerea informațiilor despre experiența pacientului în elaborarea politicilor și înființarea unui centru de resurse pentru cercetările emergente privind factorii comportamentali și culturali care afectează comportamentul în ceea ce privește sănătatea.

Românii nu s-au conformat

”Pentru România, promovarea unei culturi a sănătății și a unei politici de prevenție este o temă prioritară pe agenda guvernamentală. Această prioritate derivă din incidența foarte mare a mortalității prevenibile, dar și din experiența recentă a pandemiei Covid-19, care a demonstrat consecințele devastatoare pe care comportamentul individual le poate avea asupra societății în general”, se precizează în Memorandumul Ministerului Sănătății. Comportamentul individual în această frază nu are alt înțeles decât reticența față de vaccinarea anti-Covid, manifestată de peste 60% din populație, sau chiar mai mult, din date neoficiale. Deci faptul că românii au refuzat să se vaccineze a provocat moartea celor peste 60.000 de oameni. Nu protocoalele morții din spitale, nu combaterea oricărui tratament care nu avea parafa UE, nu intubările pe bandă rulantă și nici oxigenul în exces administrat pacienților, ci refuzul vaccinării. Iar mortalitatea prevenibilă, evident, extrem de ridicată în România, nu este rezultatul unei educații sanitare precare a populației, cum se insinuează, ci a unui sistem de sănătate putred și inechitabil, pe care nimeni nu se obosește să-l schimbe din temelii.

Furnizor de expertiză

Deși o bună parte din banii PNRR pe sănătate vor intra în buzunarele experților OMS, care ne vor ajuta să implementăm reformele, Ministerul Sănătății susține că, prin acest centru de excelență, România poate deveni un furnizor de expertiză regional. ”Prin asigurarea unei platforme pentru consultări, instruire, dezvoltare de concepte, precum și furnizarea de lecții învățate, România poate acționa ca partener credibil în acest domeniu și poate deveni un pol de excelență pentru partenerii OMS”, se mai arată în Memorandum. Păi, dacă suntem atât de capabili, de ce mai plătim 21 milioane de euro din PNRR experților OMS?

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.