Cauta

Cu ochii pe raportările COVID. Avertismentul unui specialist: E periculos, pentru că în realitate stăm foarte prost

Cu ochii pe raportările COVID. Avertismentul unui specialist: E periculos, pentru că în realitate stăm foarte prost (sursa foto: Dorel Săndesc/Facebook)

Deși miercuri au fost raportate sub 6.000 de cazuri noi, iar în ziua precedentă 6.171, un specialist aflat în linia întâi în lupta dusă de cadrele medicale cu noul coronavirus nu vede lucrurile într-o notă dătătoare de speranțe. Dimpotrivă. Și pune accent pe riscul că oamenii ar putea înțelege greșit această idee a scăderii bilanțului infectărilor noi depistate, când de fapt se fac mai puține teste.

Din punctul meu de vedere nu (e niciun motiv de optimism-n.n). Eu consider că situația este foarte serioasă și tot mai neclară, din păcate, din perspectiva raportărilor care se fac. Se arată un număr care se menține la un platou sau are tendința descendentă, dar nu se spune – ceea ce epidemiologii, experții arată – că această scădere a numărului de cazuri pozitive este corelată foarte bine statistic cu scăderea numărului de teste.

Scăderea însăși a numărului de teste, de asemenea, este inexplicabilă într-o perioadă în care toată lumea, toate instituțiile, chiar și cele care se contraziceau într-o anumită perioadă a crizei, toate țările insistă pe testare, iar noi avem o capacitate mult mai mare de testare decât numărul real pe care îl facem”, a explicat profesorul Dorel Săndesc, vicepreședintele Societății Române de Anestezie și Terapie Intensivă, miercuri, într-o intervenție telefonică la Digi24.

De ce crede că e periculos

Specialistul a spus cum se vede, de fapt, situația la nivelul spitalelor, din punctul de vedere al cadrelor medicale direct implicate în această bătălie contra COVID-19.

Este periculos, pentru că poate induce ideea e un pic mai bine și induce tendința de relaxare a măsurilor de precauție din partea oamenilor. (…) E periculos, pentru că în realitate noi stăm foarte prost. Noi – cei din linia întâi, din spitale – suntem mai aglomerați ca niciodată„, a completat profesorul Săndesc.

Cifrele raportate miercuri

Conform datelor venite de la Grupul de Comunicare Strategică, în ultimele 24 de ore în România au fost înregistrate 5.991 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), 1127 fiind cazuri noi raportate în Capitală.

Până astăzi, 16 decembrie, la nivel național fost confirmate 571.749 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19), iar 469.499 de pacienți au fost declarați vindecați.

De asemenea, în bilanțul COVID din 16 decembrie au fost raportate 164 decese și s-a anunțat că în unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 11.977. Dintre acestea, 1.267 sunt internate la ATI.

”Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 4.505.916 teste. Dintre acestea, 28.191 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 17.926 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 10.265 la cerere.

De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 16.410 teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 16 decembrie”, au mai precizat oficialiI GCS.

Ultimele stiri

  • Depresia la Adolescenți în România: O Criză Nevăzută care Nu Trebuie Ignorată
  • Breaking News… în jurul lumii: Trump tensionează scena globală: dublează tarifele la oțel, în timp ce Ucraina ezită la negocierile de pace
  • Vremuri grele? Camera Deputaților cumpără hârtie igienică și prosoape de hârtie de peste 70.000 de euro
  • Ceaiul de Seară: Ritualul Uitat Care Calmează Mintea și Pregătește Corpul Pentru Somn
  • Elevii de la „Sfântul Sava” obțin Marele Premiu la competiția internațională de inginerie spațială și se înscriu în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • Primul „1 Iunie” la Berceni Arena. Un weekend de poveste, în care vedete vor fi copiii
  • „România nu se construiește doar cu partide și mediul de afaceri”. Sindicaliștii, scrisoare deschisă către Nicușor Dan
  • Anunț de ultimă oră. Boloș: Trei jaloane din PNRR sunt suspendate, momentan/Care e termenul de rezolvare
  • Vești de la meteorologi. Când se opresc ploile/ANM, prognoza pentru patru săptămâni, până pe 30 iunie
  • Discuții pentru formarea noului GUVERN. Nicușor Dan: „Trebuie să fie un acord cât mai complet”
  • Exit mobile version