Cauta

Covidul politic înseamnă pandemie fără sfârșit

Covidul politic înseamnă pandemie fără sfârșit - Ziarul National

Graba țărilor, mai ales din regiunea Asia-Pacific, de a închide granițele ca răspuns la varianta Omicron ridică o întrebare serioasă: ce se întâmplă dacă restricțiile dure precum interdicțiile de călătorie nu se termină cu adevărat? Mai ales că astfel de măsuri se extind și în Occident, iar scopul lor devine tot mai politic.

Covidul politic înseamnă pandemie fără sfârșit - Ziarul NationalPentru țările care s-au retras în izolare, în ciuda acoperirii mari de vaccinare, asta ridică perspectiva unui ciclu nesfârșit de restricții dăunătoare din punct de vedere economic și social asupra călătoriilor și vieții de zi cu zi – cu excepția cazului în care autoritățile își schimbă gândirea și învață să trăiască cu virusul.

O serie de experți din virologie, epidemiologie și etică medicală au declarat că „sfârșitul pandemiei” – în măsura în care afectează viața majorității oamenilor – va fi în cele din urmă o alegere politică, notează Al Jazeera.

Reacția la Omicron, o întoarcere în 2020

“Reacția la Omicron a fost ca o întoarcere în 2020, deși  în acest moment avem o populație destul de bine vaccinată în unele părți ale lumii”, spune Ian MacKay, virolog la Universitatea din Queensland.

El susține că nu ar fi trebuit să fie închise granițele și impuse noi restricții, în timp ce o măsură mai eficientă este vaccinarea în țările sărace.

Roberto Bruzzone, director al Polului de Cercetare HKU-Pasteur din Hong Kong, este convins că “măsurile în fața  Omicron au fost nejustificate pe baza datelor disponibile”.

Catherine Bennett, expert în sănătate publică și epidemiolog la Universitatea Deakin din Melbourne, a declarat că panica Omicron, diviziunile în opinia publică și calculele politice au creat un „ciclu fără sfârșit ” în loc de măsuri sanitare rezonabile care să nu afecteze oamenii.

Pe aici nu se trece, modelul asiatic

În timp ce numeroase țări din întreaga lume au interzis sosirile din Africa de Sud, unde varianta a fost detectată pentru prima dată, economiile din Asia-Pacific au mers mai departe și au introdus restricții majore asupra călătoriilor.

Japonia a interzis săptămâna trecută toți străinii nerezidenți.Hong Kong, care are o politică „zero Covid”, a oprit călătoriile din trei duzini de țări și a impus 21 de zile de carantină la hotel pentru rezidenții care se întorc.

China continentală are unele dintre cele mai stricte controale la frontieră și restricții interne. Coreea de Sud a reintrodus 10 zile de carantină pentru toți călătorii care sosesc în țară. Australia a renunțat la o redeschidere planificată a granițelor pentru migranții calificați și studenții internaționali.

Organizația Mondială a Sănătății, care a desemnat Omicron o „variantă de îngrijorare”, a criticat interdicțiile generale de călătorie, descriind rolul lor în prevenirea răspândirii virusului ca fiind minim în comparație cu „povara lor grea asupra vieților și a mijloacelor de trai”.

Oficialii au subliniat că se cunosc prea puține despre variantă pentru a trage concluzii ferme cu privire la transmisibilitatea, virulența sau receptivitatea acesteia la vaccinuri, deși datele timpurii au indicat că majoritatea cazurilor sunt ușoare.

Pandemia se termină când vor politicienii

“Societățile trebuie să aleagă să treacă dincolo de o stare de „urgență continuă”, care este mai mult un fenomen politic, social și cultural decât realitatea științifică”, spune  Alberto Giubilini, cercetător la Centrul Oxford pentru Etică Medicală.

“Sfârșitul pandemiei este un proces de negociere politică și, în cele din urmă, o problemă etică. Pandemia se termină atunci când politicienii își  schimbă abordarea față de un virus care este posibil să rămână cu noi pentru totdeauna”, a adăugat el.

Pentru Ian MacKay, “pandemiile sunt politice prin natura lor și au dus la pierderi ale libertății și măsuri restrictive care ar fi putut fi evitate dacă guvernele i-ar fi ascultat de la început pe medici”.

Ultimele stiri

  • Indignare la Târgul de Crăciun din Constanța: Mascote surprinse făcând gesturi obscene. „Un spectacol grotesc. E rușinos” – VIDEO
  • Statele Unite suspendă toate cererile de imigrare din 19 ţări non-europene. Care sunt ţările vizate
  • Furtună puternică de zăpadă în nord-estul SUA: școli închise, trafic rutier perturbat – VIDEO
  • Eugen Teodorovici s-a retras din cursa pentru Primăria Capitalei. Pe cine va susține duminică
  • Românii au început să-și caute brad de Crăciun. Cât costă, în acest an, un pom de Crăciun: „90% sunt din import”
  • De la taxe majorate dacă faci mai mult de un copil, la TVA pentru prezervative. China vrea acum o populație mai mare, din cauza crizei demografice
  • Cât te costă să faci Revelionul 2026 la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov. Nu mulţi turişti pot face faţă acestor preţuri
  • Criza apei din Prahova: Rafinăria Petrobrazi primește alimentare din surse alternative, pentru a putea funcționa
  • Ce salarii câştigă românii din Diaspora. Leafa poate ajunge şi la câteva mii bune de euro pentru lucrătorii din aceste domenii
  • Luna cadourilor vine cu cheltuieli pe măsură. Ce buget trebuie să pregătești pentru Crăciun
  • Exit mobile version