AcasăCORONAVIRUSCovid-19. Trump: Vaccinarea trebuie să fie o alegere individuală

Covid-19. Trump: Vaccinarea trebuie să fie o alegere individuală

donald trumpDonald Trump, socru mic în toiul alegerilor din SUA! Fiica sa cea mică s-a măritat. Cine e ginerele fostului președinte american

Donald Trump s-a declarat miercuri împotriva oricărei obligații de vaccinare împotriva Covid-19, recomandând în același timp oamenilor să se vaccineze, în cadrul unui rar interviu la radioul public american, pe care l-a încheiat brusc repetându-și acuzațiile nefondate cu privire la alegeri „trucate”. 

„Vaccinurile, recomand să fie făcute, dar cred că trebuie să fie o alegere individuală”, a declarat fostul președinte republican la postul de radio național NPR, o alegere neobișnuită pentru septuagenarul obișnuit cu media conservatoare.

Vaccinarea obligatorie, „un lucru rău pentru țară”

Donald Trump, care rămâne o figură centrală pentru dreapta americană, a criticat ferm ideea vaccinării obligatorii, opțiune apărata de administrația succesorului său democrat Joe Biden.

„Obligațiile (de vaccinare) sunt foarte rele pentru țara noastră”, a asigurat el la telefon, „penalizează puternic economia noastră”.

Întrebat despre alegerile prezidențiale din 2020, pierdute de el și tabăra sa, Donald Trump a repetat, fără dovezi, că au fost „alegeri trucate”.

În fața jurnalistului NPR Steve Inskeep care i-a opus dovezile unui scrutin fără fraudă și rezultatele certificate de proprii aliați republicani, de exemplu în statul Arizona, fostul președinte a reacționat astfel: „Numărul buletinelor de vot nu înseamnă nimic. Întrebarea este cine a semnat buletinele de vot, de unde au venit buletinele de vot”.

Miliardarul a considerat că este „avantajos” să vorbească în continuare despre alegerile din 2020, astfel încât alegătorii să se îngrijoreze de posibila fraudă la alegerile de jumătate de mandat, din toamna viitoare, și în 2024. „Singura modalitate prin care aceasta să nu se repete, este să rezolvăm problema alegerilor prezidențiale trucate din 2020”, a insistat el, scrie AFP.

Presat de jurnalist, Donald Trump și-a continuat criticile, dar a încheiat brusc interviul, închizându-l cu un „mulțumesc foarte mult Steve, mulțumesc”.

Joia trecută, în timpul unui discurs de comemorare a a atacului asupra Capitoliului din 6 ianuarie 2021, democratul Joe Biden l-a atacat pe „fostul președinte perdant”, acuzându-l că „a încercat să împiedice un transfer pașnic al puterii”.

 

author avatar
Tudor Borcea