Covid-19 poate provoca o afecțiune mentală extremă. Ce este sindromul Hikikomori

Hikikomori este un sindrom de izolare extremă, o maladie mentală cronică care provine din frica de ceilalți. Statul acasă este un obicei care s-a înrădăcinat în mulți oameni de când Covid-19 a lovit, în martie 2020. 

Restricțiile, munca de la distanță și izolarea au accentuat tendința, iar medicii vorbesc acum de „sindromul peșterii” pentru a descrie preferința unora de a sta între patru pereți și să ignore lumea exterioară.

Cei afectați nu cred că aparțin societății

Această incapacitate temporară de a se readapta la obiceiurile sociale de bază, cum ar fi masa în oraș sau întâlnirea cu prietenii face referire la un alt sindrom care era deja prezent înainte de apariția epidemiei Covid-19: Hikikomori.

Hikikomori este o maladie mentală cronică care provine din frica de ceilalți, care îi determină pe indivizii afectați să rămână acasă și să creadă fundamental că nu aparțin societății.

Psihiatru și profesor de psihiatrie la Grossman School of Medicine a Universității din New York, Carol W. Berman, trage un semnal de alarmă în acest sens.

În coloanele Scientific American, ea evocă cazul unei paciente cu tulburare bipolară, cândva dinamică și amatoare de călătorii. După ședințe de reabilitare fizică pentru o leziune a coloanei vertebrale, această pacientă s-a închis în casa ei și a refuzat contactul cu lumea exterioară.

Medicamentele pentru a-i stabiliza starea de spirit nu au făcut nimic și medicul nu a diagnosticat nici o tulburare legată de retragerea din viața socială, precum depresia, anxietatea sau agorafobia, scrie Slate.

Japonia, țara de origine a maladiei

Atunci Carol W. Berman și-a amintit de un articol scris în 2010. Colegii săi, aflați în post la Universitatea din California, San Francisco, au cercetat sindromul Hikikomori. Ei l-au identificat ca fiind un sindron de izolare socială extremă care ar fi apărut în Japonia. Se referea în principal la bărbații tineri care se închideau în casă, mai degrabă decât să meargă la școală sau la muncă.

De-a lungul timpului, criteriile de diagnostic au fost lărgite pentru a include orice persoană care stă voit în casă cea mai mare parte a zilei, aproape în fiecare zi timp de mai mult de șase luni, pentru a evita interacțiunile sociale.

Boala nu a fost recunoscută în Statele Unite și acest lucru este o preocupare deosebită pentru Carole W. Berman. După cinci ani de psihoterapie, pacienta ei reușise să se aventureze treptat din apartamentul ei.

Dar criza Covid-19 a venit să pună capăt eforturilor sale. Ceea ce se teme psihiatrul este că medicii nu vor putea face distincția între „sindromul peșterii” și Hikikomori. „Pericolul apare atunci când comportamentele dezadaptative sunt etichetate cu sindromul omului de peșteră, când sunt de fapt începuturile Hikikomori”, spune Berman.

Ea notează că țările occidentale încep să învețe despre subiect, în timp ce majoritatea cercetărilor au fost efectuate în Asia. În 2010, 1,2% din populația japoneză a suferit de Hikikomori, iar acest lucru a afectat 2,6% din populația din Hong Kong în 2015. Au fost observate cazuri în Spania, Coreea de Sud sau Nigeria, precum și în Statele Unite.

Pentru a preveni ca oamenii să progreseze către Hikikomori, Carole W. Berman sfătuiește ca cei afectați să fie sfătuiți să iasă din casă pentru a face mișcare sau a întâlni oameni față în față. Dacă individul obiectează și neagă natura izolării lui, este recomandat să fie ajutat să consulte un psihiatru sau un psihoterapeut, adaugă ea.