AcasăCORONAVIRUSCoronavirus. O nouă creștere semnificativă a cazurilor noi, în România. S-au anunțat...

Coronavirus. O nouă creștere semnificativă a cazurilor noi, în România. S-au anunțat alte 16 decese

Raportarea zilnică, de la ora 13, aduce în atenția opiniei publice datele actualizate cu privire la situația cazurilor COVID la nivel național.

Astfel, din informarea de miercuri, venită de la Grupul de Comunicare Strategică, s-a aflat faptul că s-a depășit din nou pragul de 300 de cazuri noi de îmbolnăvire, după două zile în care fuseseră raportate 214 cazuri noi – marți și, respectiv, 246 – luni. DETALII AICI și AICI. Mai precis, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 321 noi cazuri de îmbolnăvire.

Concret, autoritățile au anunțat că până pe 24 iunie, în România „au fost confirmate 24.826 cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus)”, iar „dintre persoanele confirmate pozitiv, 17.391 au fost declarate vindecate și externate”.

Mai puțini pacienți la ATI, față de ziua precedentă

Față de ziua precedentă, când se anunțase că la Terapie Intensivă erau internați 200 de oameni, în informarea de miercuri, 24 iunie, se precizează că la acest moment, la ATI sunt internați 186 de pacienți.

Patru femei și 12 bărbați și-au pierdut viața

Totodată, din datele comunicate de Grupul de Comunicare Strategică, reiese că „până astăzi, 1.555 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat”. În raportarea din 24 iunie se precizează că alte 16 oameni – patru femei și 12 bărbați – și-au pierdut viața. Conform GCS, pacienții infectați cu noul coronavirus fuseseră internați în spitalele din Argeș, Buzău, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Ilfov, Sibiu, Suceava și Vrancea și aveau și alte probleme de sănătate, respectiv comorbidități.

Câte teste s-au făcut

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 651.003 de teste, transmite GCS-ul. La precedenta informare, cifrele indicau 639.322 de teste. Ceea ce înseamnă că, în ultima zi s-au făcut 11.681 de teste pentru COVID-19.

Nu în ultimul rând, datele actualizate arată că în România sunt, la această dată, 1.186 de persoane în carantină instituționalizată și alte 72.377 în izolare la domiciliu, sub monitorizare medicală.

sursa foto: Facebook/Ministerul Apărării Naționale

author avatar
Cristina Stefan
119 afisari

1 COMENTARIU

  1. Alerta bagata in curul Liberalior de domnul Sparanghel, o minciuna cat Palatul Cotroceni, unde colcaie prostia pe metru patrat

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger