AcasăCORONAVIRUSCoronavirus în România, 1 aprilie: Peste 6.000 de cazuri noi. Cifre îngrijorătoare...

Coronavirus în România, 1 aprilie: Peste 6.000 de cazuri noi. Cifre îngrijorătoare privind situația de la ATI

Coronavirus în România, 1 aprilie: Peste 6.000 de cazuri noi. Cifre îngrijorătoare privind situația de la ATI (sursa foto: Facebook)

Raportarea venită în prima zi a lunii aprilie de la Grupul de Comunicare Strategică (GCS) indică faptul că în ultimele 24 de ore la nivel național au fost înregistrate 6.115 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19).

Și că până joi, 1 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 958.918 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19), iar 856.405 pacienți au fost declarați vindecați.

”Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.135 de persoane au fost reconfirmate pozitiv”, se precizează în bilanțul oficial de joi.

Situație îngrijorătoare la ATI

Numărul pacienților aflați la Terapie Intensivă a crescut, față de situația anunțată miercuri, când se comunicase faptul că sunt 1.412 persoane internate la ATI. DIn raportarea de joi reiese că ”în unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.252. Dintre acestea, 1.434 sunt internate la ATI.”

De asemenea, s-au comunicat și cifre ce țin de testarea COVID. ”Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 6.744.605 teste RT-PCR și 615.745 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 29.901 teste RT-PCR (18.430 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 11.471 la cerere) și 12.081 de teste rapide antigenice”, anunță GCS.

Încă 136 de oameni au murit

Până astăzi, 23.674 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat – se precizează în raportarea transmisă de Grupul de Comunicare Strategică.

S-a anunțat că în intervalul 31.03.2021 (10:00) – 01.04.2021 (10:00) au fost raportate 136 de decese. Este vorba despre 76 bărbați și 60 femei, pacienți infectați cu noul coronavirus internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Ilfov și București.

”Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 3 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 18 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 36 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 49 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 29 decese la categoria de peste 80 de ani.

122 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 8 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 6 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent”, potrivit GCS.

author avatar
Cristina Stefan
138 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger