AcasăCORONAVIRUSCoronavirus, 24 aprilie. La ATI sunt internați 1.377 de pacienți cu COVID-19

Coronavirus, 24 aprilie. La ATI sunt internați 1.377 de pacienți cu COVID-19

Coronavirus, 24 aprilie. La ATI sunt internați 1.377 de pacienți cu COVID-19 (sursa foto: Facebook)

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a transmis raportarea zilnică refetiroare la situația generatp de noul coronavirus la nivel național.

Astfel s-a aflat că în ultimele 24 de ore ”au fost înregistrate 2.201 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv”.

Din raportarea de sâmbătă reiese că până astăzi, 24 aprilie, pe teritoriul României au fost confirmate 1.044.722 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19), iar 968.746 de pacienți au fost declarați vindecați.

De asemenea, s-a anunțat că ”distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 431 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.”

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor, amintește GCS. Mai jos aveți graficul realizat în baza raportărilor primite de CNCCI de la Direcțiile de Sănătate Publică:

sursa foto: GCS

Care e situația la ATI

Numărul pacienților internați la Terapie Intensivă a scăzut, față de cel raportat în cursul zilei precedente – DETALII AICI. Astfel că sâmbătă s-a anunțat că din totalul celor 10.280 de persoane internate cu COVID-19 în unitățile sanitare de profil, 1.377 se află la ATI.

”Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 7.249.871 de teste RT-PCR și 843.310 teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 21.675 de teste RT-PCR (10.144 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 11.531 la cerere) și 11.748 de teste rapide antigenice”, se mai precizează în raportarea transmisă de Grupul de Comunicare Strategică pe 24 aprilie.

Încă 154 de oameni au murit

De asemenea, conform raportării venite sâmbătă, de la GCS, până astăzi, 27.267 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

”În intervalul 23.04.2021 (10:00) – 24.04.2021 (10:00) au fost raportate 154 de decese (80 bărbați și 74 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Botoșani, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrate la categoria de vârstă 20-29 ani, 5 decese la categoria de vârstă 30-39 ani, 17 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 33 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 54 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 44 decese la categoria de vârstă 70-79 ani.

143 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 8 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent”, se precizează în bilanțul oficial.

author avatar
Cristina Stefan
121 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger