Cauta

Coronavirus, 20 ianuarie: Au fost anunțate 3.000 de cazuri noi. Care e situația la ATI

Coronavirus, 20 ianuarie: Au fost anunțate 3.000 de cazuri noi. Care e situația la ATI (sursa foto: Facebook)

Din raportarea venită, miercuri, de la Grupul de Comunicare Strategică (GCS), cu privire la situația COVID de la nivel național, rezultă că în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 3.000 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19).

Până la data de 20 ianuarie, în România au fost confirmate 700.898 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19), iar 635.871 de pacienți au fost declarați vindecați. ”Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 857 de persoane au fost reconfirmate pozitiv”, transmit oficialii.

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor, amintește GCS. Mai jos aveți graficul realizat în baza raportărilor primite de CNCCI de la Direcțiile de Sănătate Publică:

Câte teste s-au făcut în ultimele 24 de ore și care e situația la ATI

Din raportarea de miercuri reiese, totodată, că din totalul celor 8.240 de persoane internate cu COVID-19 în unitățile sanitare de profil, 1.054 se află la Terapie Intensivă – ATI.

”Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 5.220.200 de teste RT-PCR și 57.634 teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 26.768 de teste RT-PCR (18.424 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.344 la cerere) și 6.026 de teste rapide antigenice.

De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 15 teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 20 ianuarie a.c.”, din câte transmit reprezentanții Grupului de Comunicare Strategică.

Încă 116 decese raportate

Totodată, din bilanțul oficial din 20 ianuarie rezultă că în intervalul 19.01.2021 (10:00) – 20.01.2021 (10:00) au fost raportate 116 decese. Este vorba despre 71 bărbați și 45 femei, pacienți infectați cu noul coronavirus care fuseseră internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Brăila, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Neamț, Olt, Prahova, Sibiu, Satu Mare, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea, Ilfov și București.

”Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 2 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 14 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 32 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 35 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 32 decese la categoria de peste 80 de ani.

113 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități”, conform GCS.

Astfel, cifrele oficiale indică faptul că până la această dată, 17.485 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

Ultimele stiri

  • Fost ministru al Apărării, după ce Nicușor Dan, „președintele abia ales”, a lipsit de la ceremoniile de Ziua Marinei: „Un gest urât față de…”
  • VIDEO. Incendiu puternic, cu degajări mari de fum, la un depozit din Iași. A fost emis mesaj RO-Alert
  • VIDEO. Bolojan, fluierat la Constanța, înaintea discursului de Ziua Marinei. „Să trecem de această perioadă dificilă”
  • VIDEO. Motivul pentru care Nicușor Dan nu participă la festivitățile de Ziua Marinei, de la Constanța. Ministru: „E într-o perioadă de concedii”
  • Adormirea Maicii Domnului, prăznuită de credincioșii ortodocși pe 15 august. Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria Mare
  • UPDATE. Lumea întreagă, cu ochii pe întâlnirea Trump-Putin. Ce atitudine va adopta liderul de la Casa Albă la negocierile cu președintele rus?/Avionul lui Putin a aterizat în Alaska – VIDEO
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 15 august 2025 – Ai mult optimism și bună dispoziție astăzi
  • Alege ce citești
  • Trump și Putin împart lumea/România, piesa de decor pe care nimeni nu o vrea
  • Exit mobile version