AcasăCORONAVIRUSCoronavirus, 18 decembrie. Peste 5.300 de cazuri noi și 188 de decese....

Coronavirus, 18 decembrie. Peste 5.300 de cazuri noi și 188 de decese. Care e situația la ATI

Coronavirus, 18 decembrie. Peste 5.300 de cazuri noi și 188 de decese (foto: Facebook)

S-au aflat cele mai recente cifre cu privire la situația COVID la nivel național.

Astfel, autoritățile au anunțat că în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 5.340 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19).

Din raportarea venită de la Grupul de Comunicare Strategică rezultă că până vineri, 18 decembrie, în România au fost confirmate 582.786 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19), iar 484.948 de pacienți au fost declarați vindecați. ”Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.006 persoane au fost reconfirmate pozitiv”, precizează oficialii GCS.

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor, amintește GCS, care a făcut public graficul realizat în baza raportărilor primite de CNCCI de la Direcțiile de Sănătate Publică:

foto: Grupul de Comunicare Strategică

Câte teste s-au făcut

Situația de la ATI se menține îngrijorătoare. Din totalul celor 11.710 de persoane internate cu COVID-19 în unitățile sanitare de profil, 1.270 se află la Terapie Intensivă – ATI.

De asemenea, Grupul de Comunicare Strategică anunță că până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 4.561.726 de teste COVID. ”Dintre acestea, 27.482 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 18.226 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.256 la cerere.

De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 47 teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 18 decembrie”, se menționează în raportarea oficială.

Încă 188 de decese raportate

Din nefericire, s-a aflat că alți români care s-au confruntat cu noul coronavirus au pierit. Astfel că, potrivit cifrelor oficiale, până astăzi, 14.157 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

”În intervalul 17.12.2020 (10:00) – 18.12.2020 (10:00) au fost raportate 188 decese (121 bărbați și 67 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Brăila, Brașov, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 5 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 16 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 36 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 76 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 54 decese la categoria de peste 80 de ani.

176 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, pentru 6 pacienți decedați nu au fost înregistrate comorbidități, iar pentru 6 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent”, se arată în raportarea de vineri, 18 decembrie.

author avatar
Cristina Stefan