Cauta

Coronavirus, 15 noiembrie. Peste 7.000 de cazuri noi raportate. 1.169 de pacienți sunt internați la ATI

Coronavirus, 15 noiembrie. Peste 7.000 de cazuri noi raportate. 1.169 de pacienți sunt internați la ATI (foto: Facebook)

Cifrele oficiale venite, duminică, din direcția Grupului de Comunicare Strategică (GCS) – la o zi de la tragedia de la Spitalul Județean Piatra Neamț– arată că în ultimele 24 de ore în România au fost înregistrate 7.096 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19).

Raportarea actualizată indică, totodată, faptul că până astăzi, 15 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 360.281 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19), iar 243.832 de pacienți au fost declarați vindecați. ”Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.814 persoane au fost reconfirmate pozitiv”, precizează autoritățile.

Conform GCS, coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor. Mai jos aveți graficul realizat în baza raportărilor primite de CNCCI de la Direcțiile de Sănătate Publică:

Câte teste s-au făcut

Din totalul celor 12.996 de persoane internate cu COVID-19 în unitățile sanitare de profil, 1.169 se află la Terapie Intensivă – ATI.

De asemenea, referitor la testele pentru COVID-19, în raportarea de duminică s-au făcut următoarele precizări: ”până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 3.691.062 de teste. Dintre acestea, 21.571 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 13.195 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.376 la cerere.

De asemenea, de la ultima informare făcută de Grupul de Comunicare Strategică, au fost raportate și rezultatele a 1.595 de teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 15 noiembrie”.

Încă 113 oameni au murit

Din păcate, s-au anunțat și noi decese în rândul unor persoane confirmate cu noul coronavirus. ”În intervalul 14.11.2020 (10:00) – 15.11.2020 (10:00) au fost raportate 113 decese (77 bărbați și 36 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, București, Bacău, Bistrița-Năsăud, Bihor, Botoșani, Brașov, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Gorj, Galați, Harghita, Hunedoara, Iași, Ilfov, Neamț, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiș, Vrancea și Vaslui”, se menționează în raportarea de duminică, 15 noiembrie.

Conform GCS, 106 pacienții care au decedat aveau comorbidități, adică se confruntau și cu alte probleme de natură medicală.

Bilanțul actualizat arată că până la această dată, 8.926 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • PSD, campion la mersul pe loc
  • Noua consolidare fiscală, biruri puse doar pe populație
  • Va supraviețui ayatollahul Khamenei?
  • Agricultorii români îi dau peste nas Ursulei. ”Nu mâncăm armament, ci hrană produsă de fermieri”
  • Trump îl va înlătura pe șeful celei mai puternice bănci centrale din lume?
  • Pericolele triumfalismului în Orientul Mijlociu
  • Poza care i-ar putea grăbi plecarea lui Garnacho!
  • Republica Islamică nu va da înapoi
  • Boala devine un lux. Concediile medicale, taxate cu 20%
  • Exit mobile version