AcasăCORONAVIRUSCoronavirus, 13 iulie. Peste 400 de noi cazuri în România, în ultimele...

Coronavirus, 13 iulie. Peste 400 de noi cazuri în România, în ultimele 24 de ore

Raportarea oficială venită de la Grupul de Comunicare Strategică, cu privire la situația cazurilor COVID-19 confirmate în România, arată că numărul cazurilor noi rămâne ridicat la nivel național.

Concret, s-a comunicat faptul că în ultimele 24 de ore au fost înregistrate alte 413 noi cazuri de îmbolnăvire în România și că la acest moment sunt 235 de pacienți internați la Terapie Intensivă.

Datele actualizate transmise de Grupul de Comunicare Strategică arată că până astăzi, 13 iulie, în România fost confirmate 32.948 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). „Dintre persoanele confirmate pozitiv, 23.552 au fost externate, dintre care 21.692 de pacienți vindecați și 1.860 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare. Totodată, până în prezent, 573 de pacienți cu test pozitiv au fost externați la cerere”. anunță oficialii.

Alți 17 oameni au murit

Totodată, GCS transmite, luni, că 12 bărbați și 5 femei, pacienți infectați cu noul coronavirus internați în spitalele din Argeș, Brăila, Brașov, Buzău, Constanța, Dâmbovița, Galați, Mehedinți, București, Mureș, Olt, Prahova și Sibiu au murit. Astfel că noile cifre oficiale făcute publice arată că „până astăzi, 1.901 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat”. Dintre aceste persoane, 16 aveau comorbidități, respectiv și alte probleme medicale.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 854.241 de teste, mai precizează GCS. Ceea ce înseamnă că în ultimele 24 de ore au fost făcute 6.655 de teste pentru depistarea COVID-19.

author avatar
Cristina Stefan
86 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger