AcasăCORONAVIRUSCoronavirus, 10 februarie: peste 3.000 de cazuri noi. S-au raportat 79 de...

Coronavirus, 10 februarie: peste 3.000 de cazuri noi. S-au raportat 79 de decese

Coronavirus, 10 februarie: peste 3.000 de cazuri noi. S-au raportat 79 de decese (sursa foto: Facebook)

S-au făcut publice, în cadrul raportării de miercuri, cele mai recente informații oficiale cu privire la situația COVID în România.

Astfel, s-a aflat că în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 3.048 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19).

Până la data de 10 februarie, pe teritoriul României au fost confirmate 752.482 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19), iar 698.534 de pacienți au fost declarați vindecați – se menționează în raportarea venită de la Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

”Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 750 de persoane au fost reconfirmate pozitiv”, anunță oficialii.

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor, amintește GCS. Mai jos aveți graficul realizat în baza raportărilor primite de CNCCI de la Direcțiile de Sănătate Publică:

foto: Grupul de Comunicare Strategică

Care e situația la ATI COVID

Din raportarea de miercuri rezultă și faptul că numărul pacienților aflați la ATI continuă să fie sub 1.000. Mai exact, s-a anunțat că din totalul celor 7.233 de persoane internate cu COVID-19 în unitățile sanitare de profil, 955 se află la Terapie Intensivă – ATI.

”Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 5.636.574 de teste RT-PCR și 179.760 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 26.187 de teste RT-PCR (16.770 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.417 la cerere) și 7.597 de teste rapide antigenice.

De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 217 teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 10 februarie a.c.”, s-a mai precizat în raportarea din 10 februarie.

Bilanțul deceselor

De asemenea, s-a anunțat faptul că în intervalul 09.02.2021 (10:00) – 10.02.2021 (10:00) au fost raportate 79 de decese. Este vorba despre 45 bărbați și 34 femei, pacienți infectați cu noul coronavirus care fuseseră internați în spitalele din Alba, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Maramureș, Mehedinți, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Ilfov și București.

”Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 1 deces la categoria de vârstă 40-49 ani, 7 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 19 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 24 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 25 decese la categoria de peste 80 de ani.

75 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent”, menționează oficialii GCS.

Conform bilanțului actualizat comunicat oficial, până astăzi, 19.135 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

author avatar
Cristina Stefan
87 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger