Cauta

Colegiul Medicilor face PRESIUNI pentru certificatul verde. De ce ar trebui adoptat imediat

Colegiul Medicilor face PRESIUNI pentru certificatul verde. De ce ar trebui adoptat imediat - Ziarul National

Colegiul Medicilor face PRESIUNI pentru certificatul verde. De ce ar trebui adoptat imediat

Colegiul Medicilor doreşte, cât mai rapid, adoptarea legii ce prevede implementarea certificatului verde în cât mai multe zone de activitate din România. Daniel Coriu, cel care este preşedintele Colegiului Medicilor, afirmă că este „mare nevoie” de implementarea certificatului verde COVID la nivel naţional, el arătând că în ţările în care o astfel de măsură a fost introdusă, pandemia a avut un impact redus.

Cum vom face în România, probabil asta va fi o decizie politică. Important e să fie”, susţine medicul.

Poate rezolva pandemia un certificat verde?

Toată lumea este de acord că avem nevoie de certificatul verde şi acest lucru este adevărat, chiar avem mare nevoie. Modalitatea de implementare, acum depinde.

Dacă e să ne uităm la experienţa ţărilor europene – Italia, Franţa, Germania – unde au implementat acest certificat verde din mai-iunie şi lucrurile au mers foarte bine. Ei nu au avut o intensitate foarte mare a valului patru.

Cum vom face în România, probabil asta va fi o decizie politică. Important e să fie”, a afirmat preşedintele Colegiului Medicilor din România, vineri seară, la TVR.

Booster cu Pfizer şi Moderna, şansa unei protecţii în plus

Daniel Coriu a pus accent pe importanţa vaccinării anti-COVID, vorbind despre booster-ul cu Pfizer sau Moderna, pentru a avea şansa unei protecţii în plus.

Deja noi avem o experienţă, am trecut cu bine patru valuri. Sigur, ultimul val a fost un dezastru, un dezastru umanitar, am avut o rată de decese zilnice destul de mare şi aceste decese s-au produs la persoanele nevaccinate.

Deci vaccinarea a protejat. Acum, datele recente publicate în urmă cu două zile de cei de la Pfizer şi Moderna, studiile arată că cel puţin într-un procent important administrarea celei de-a treia doze protejează”, a afirmat preşedintele Colegiului Medicilor din România.

El a arătat că există un grad de protecţie şi pentru cei vaccinaţi cu două doze, dar la doza booster „gradul de protecţie este ridicat”.

Ultimele stiri

  • Nick Reiner, fiul celebrului regizor Rob Reiner, reținut în ancheta privind moartea părinților săi
  • Eurovision 2026 aduce reveniri surprinzătoare și proteste politice: România reintră în concurs
  • Trenurile spre Aeroportul Otopeni, blocate în câmp: peste 100 de pasageri riscă să piardă zborurile
  • Alege ce citești
  • Încurcăturile politicilor climatice. Ce vrea America de la Uniunea Europeană
  • Trădare sau incompetență? Statul român își EXECUTĂ propria fabrică de avioane
  • Cartel Alfa spulberă Guvernul Bolojan. ”Sacrificați cetățenii și protejați companiile și sponsorii de partid”
  • Și Cristiano se face “patron”. L-a costat 65 de milioane
  • Gardienii euro lasă rata dobânzilor neschimbată, dar următoarea mișcare ar putea fi o creștere
  • UPDATE Moțiunea simplă împotriva ministrului Mediului, adoptată de Senat/PSD a votat alături de AUR
  • Exit mobile version