După ce a devenit chirurg șef în armata lui Napoleon, Dominique Jean Larrey a început să meargă pe câmpurile de luptă îmbibate de sânge pentru a-i alege pe răniții care mai puteau fi salvați, de obicei prin amputarea instantanee a membrelor. În timp, el a dezvoltat un sistem de sortare și separare – trier în franceză. Ignorând rangul și naționalitatea, a luat în considerare doar pe cei care aveau cele mai mari șanse de supraviețuire. Metoda lui a devenit cunoscută sub numele de triaj.
În cel mai rău caz, triajul este astăzi acceptat aproape universal ca fiind necesar și justificat. Și totuși, ideea încă se bazează pe un act de cruzime – atât față de victimă, cât și față de medicul care trebuie să ia decizia de a permite unui pacient să moară pentru a salva altul.
Și asta s-a întâmplat în cursul pandemiei, dar nu este sfârșitul. De aproape doi ani, la nesfârșit, medicii și asistentele din unele spitale au fost nevoiți să facă alegeri traumatizante cu privire la viață și la moarte. Uneori aveau prea mulți pacienți cu Covid pentru prea puține ventilatoare. Alteori prea mulți infectați pentru a-i trata pe cei care mor din cauza cancerului sau a altor boli.
Acum varianta omicron – care pare a fi ceva mai ușoară, dar mult mai infecțioasă – amenință să copleșească din nou spitalele.
Împărțeala dreptului la viață
În acest context, nouă persoane cu dizabilități din Germania au depus plângeri pentru a cere statului să stabilească ce criterii de selecție vor fi utilizate pentru a determina care pacienți vor avea prioritate în ceea ce privește tratamentele Covid, atunci când unitățile de terapie intensivă vor deveni suprasolicitate.
Se tem că, din cauza șanselor statistice mai scăzute de supraviețuire, vor fi dezavantajați, pentru că medicii vor lua în considerare starea generală de sănătate și afecțiunile preexistente ale unui pacient infectat cu coronavirus.
Conform ghidurilor existente în Germania, emise de o asociație medicală, dizabilitățile ar trebui, în teorie, să fie irelevante în timpul triajului – așa cum este cazul cu vârsta, sexul sau etnia. Singurul lucru care contează este dacă un pacient într-o anumită situație cu o anumită boală are șanse mai mari de a fi salvat decât altul.
În practică, totuși, medicii sub presiune sunt predispuși să vadă fragilitățile persoanelor cu dizabilități drept „comorbidități”. Nancy Poser, unul dintre reclamanți, a explicat situația astfel: dacă a avut un atac de cord și s-ar prezenta la spital în scaunul cu rotile, ar obține un scor de triaj mai slab decât un fumător care sosește simultan cu Covid-19.
Săptămâna trecută, judecătorii de la Curtea Constituțională din Karlsruhe au decis în favoarea reclamanților, cerând parlamentului să adopte rapid o legislație care va guverna deciziile de triaj care urmează.
Dar este un cartof fierbinte: cum ar trebui să trateze medicii pacienții nevaccinați în triaj? Aproape nouă din zece dintre cei internați în Germania cu SARS-CoV-2 sunt persoane care nu și-au făcut vaccinul.
Dacă toate ar fi fost inoculate, unitățile de terapie intensivă nu ar fi fost niciodată supuse unei asemenea presiuni și nu ar fi fost nevoie de triaj.
Martin Hoffmann, profesor de filozofie, subliniază că nu ar fi vorba despre „pedepsirea” celor nevaccinați. Ar ține cont pur și simplu de faptul că cei vaccinați și-au asumat deja un risc – cel al reacției adverse – pentru a se proteja pe ei înșiși și pe alții. Prin urmare, cei nevaccinati trebuie să accepte mai multe riscuri ulterior.
Această logică poate avea sens intuitiv, dar intuiția poate fi un ghid prost pentru legile triajului și deschide cutia Pandorei, comentează Bloomberg. Într-o situație de criză, triajul este procesul de prioritizare a pacienților pentru tratament, fie în funcție de gravitatea bolii, fie în funcție de șansele fiecăruia de supraviețuire.
Însă societatea și guvernele sunt îndreptățite să încerce să prevină scenariile cele mai defavorabile care duc în primul rând la triaj – iar asta nu s-a întâmplat în pandemie.
Pe măsură ce discuțiile se încing, unii experți cer deja ca triajul să fie mai “echitabil” în general, dar stau cu ochii pe o himeră. Cum rămâne cu persoanele care refuză să fie vaccinate și totuși ajung la spital? Sau cu vaccinații mai grav bolnavi decât nevaccinații? Cine are dreptul la viață mai întâi? Inconștiența se plătește, vor spune unii.
Inevitabil apare discriminarea, deoarece medicii nu au fost ascultați încă de la începutul pandemiei de politrucii calificați brusc în virologie, cu urmările care există astăzi. Nu ar trebui să existe dezbateri despre a cui viață merită trăită, dar tot personalul medical va lua aceste decizii – laolaltă cu pumni în cap.
Politrucii s-au spălat pe mâini – triajul stabilește cine trăiește și cine moare.