AcasăCORONAVIRUSCea mai aşteptată vaccinare din România: Klaus Iohannis a fost "înţepat", în...

Cea mai aşteptată vaccinare din România: Klaus Iohannis a fost „înţepat”, în direct, în faţa naţiunii (UPDATE)

Cea mai aşteptată vaccinare din România: Klaus Iohannis a fost "înţepat", în direct, în faţa naţiunii

A venit şi momentul în care Klaus Iohannis s-a vaccinat public. Preşedintele a dorit, astfel, să le ofere un exemplu celor care se arată sceptici în faţa serului dezvoltat împotriva noului coronavirus.

UPDATE 10.11. Președintele Klaus Iohannis este prima persoană care s-a vaccinat în etapa a II-a a campaniei de vaccinare antiCovid-19. Șeful statului s-a lăsat înțepat în fața camerelor de luat vederi. Acesta a părut relaxat în timp ce și-a primit serul de imunizare.

Şeful statului se va imuniza anti-COVID, vineri, la ora 10,00, la Centrul de vaccinare din cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila”, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.

De ce a întârziat Iohannis momentul vaccinării?

Nu am dorit nici eu, nici premierul, ca să zic aşa, în ghilimele, să ne băgăm în faţă.

Ar fi fost, probabil, mesajul greşit, dar vineri începe a doua etapă de vaccinare în care este prevăzută vaccinarea, de exemplu, a personalului de învăţământ, a persoanelor de peste 65 de ani şi a persoanelor cu comorbidităţi, cu boli cronice, dar şi a personalului numit esenţial, de exemplu Administraţia Prezidenţială, Guvernul şi aşa mai departe.

Şi pentru a marca debutul campaniei de vaccinare din etapa a doua, eu mă voi vaccina public vineri„, preciza Iohannis, marţi.

Sâmbătă, 16 ianuarie, urmează să se vaccineze și premierul Florin Cîțu, alături de membrii Executivului. În perioada următoare se vor vaccina și un număr mare de parlamentari, dar și judecătorii Curții Constituționale.

author avatar
Andrei Ștefan