Cauta

Cât va încasa Pfizer de pe urma vaccinului Covid

Cât va încasa Pfizer de pe urma vaccinului Covid - Ziarul National

O roabă de bani e puțin spus: grupul farmaceutic american a prognozat că în acest an va înregistra vânzări de aproximativ 15 miliarde USD de pe urma vaccinului Covid-19, pe care l-a dezvoltat în parteneriat cu firma germană BioNTech, și totodată și-a ridicat estimările de profit.

Concret, Pfizer Inc. se aşteaptă să realizeze în 2021 venituri cuprinse între 59,4 şi 61,4 miliarde dolari.  Vaccinul  Pfizer/BioNTech a fost unul din primele care a fost aprobat pentru utilizarea în regim de urgenţă în Statele Unite şi alte câteva ţări, iar analiştii se aşteptau ca producătorul să îşi majoreze vânzările cu câteva miliarde de dolari, notează Reuters. În trimestrul patru al anului trecut, vaccinul a adus vânzări în valoare de 154 de milioane de dolari, “sub estimările  care mizau pe 462 milioane”, au comentat experții  firmei de brokeraj Mizuho. Pfizer a mai anunţat că pe ansamblul anului 2021 se aşteaptă să realizeze un câştig ajustat pe acţiune cuprins între 3,10 şi 3,20 dolari, în creştere faţă de intervalul preconizat anterior cuprins între 3 şi 3,10 dolari. Până acum, Comisia Europeană a comandat un număr de 600 de milioane de doze din vaccinul împotriva coronavirusului dezvoltat de Pfizer şi BioNTech, adică un număr suficient pentru a vaccina două treimi din populaţia blocului comunitar pe baza unui regim de două doze. Centrele SUA pentru Controlul și Prevenirea Bolilor au declarat că au distribuit puțin sub 50 de milioane de doze totale de vaccinuri Pfizer și Moderna  începând cu 1 februarie. Aproximativ 32 de milioane dintre ele au fost administrate și 17 milioane din aceste doze erau vaccinul Pfizer, conform datelor CDC.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Apele Române avertizează risc de deficit sever: nivelul lacului Paltinu scade, iar restricțiile ar putea apărea din 2026
  • Generația Z, în pragul unui record negativ: niveluri uriașe de epuizare la locul de muncă
  • Energie electrică mai scumpă în 2026: cum vor crește costurile pentru români odată cu noile taxe
  • Donald Trump dinamitează Europa: lideri „slabi” și „depășiți”
  • Rollercoasterul Bitcoin s-ar putea încheia cu primul declin anual din 2022
  • Român prins la furat într-un supermarket din Italia. În fața carabinierilor, a dat vina pe sărăcia din România
  • Virusul ONG-ist. Cum a ajuns România să fie controlată de „12%”?
  • Ce pensie va încasa un român, după noul mod de calcul al vechimii, din 2026. Casa de Pensii transformă zilele lucrătoare în zile calendaristice
  • Liberalii pasează taxa pe plastic în sarcina operatorilor economici. Urmează scumpirile
  • Exit mobile version