S-au aflat cele mai recente informații venite de la Grupul de Comunicare Strategică (GCS) cu privire la cazurile de COVID-19 confirmate la nivel național.
Astfel, vineri, 27 august, s-a anunțat că ”în urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 946 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv”. Cifre în ușoare scădere, la acest capitol, față de cele anunțate în bilanțul făcut public de GCS în ziua precedentă – VEZI AICI.
De asemenea, s-a comunicat faptul că până astăzi, 27 august, pe teritoriul României au fost confirmate 1.094.870 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19), iar 1.053.507 pacienți au fost declarați vindecați. ”Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 145 de persoane au fost reconfirmate pozitiv”, stă scris în raportarea COVID din 27 august.
Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor. Mai jos aveți graficul realizat în baza raportărilor primite de CNCCI de la Direcțiile de Sănătate Publică:
Situația la Terapie Intensivă
Față de raportarea din ziua precedentă, se remarcă o creștere a numărului pacienților internați la Terapie Intensivă. Astfel, vineri, 27 august s-a anunțat că ”în unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 1.763. Dintre acestea, 238 sunt internate la ATI”. În bilanțul comunicat în ziua precedentă, se informa că sunt 228 de persoane internate la ATI.
De asemenea, s-au aflat și câte teste s-au făcut în ultimele 24 de ore. ”Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 9.041.399 de teste RT-PCR și 2.316.895 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 15.339 de teste RT-PCR (5.179 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 10.160 la cerere) și 24.661 de teste rapide antigenice”, potrivit Grupului de Comunicare Strategică.
S-au raportat 19 decese
De asemenea, tot în bilanțul din 27 august au fost raportate și 19 pierderi de vieți omenești.
”Până astăzi, 34.490 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat, anunță GCS.
Totodată, s-a mai făcut următoarele precizări:
”În intervalul 26.08.2021 (10:00) – 27.08.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 19 decese (11 bărbați și 8 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Bihor, Bistrița Năsăud, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Hunedoara, Iași, Neamț, Suceava, Timiș, Vaslui și Municipiul București.
Dintre cele 18 decese, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 de ani, 2 la categoria 40-49 ani, 5 la categoria de vârstă 60-69 ani, 8 la categoria de vârstă 70-79 ani și 2 la categoria de vârstă peste 80 ani.
16 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 2 pacienți decedați nu prezentau comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
Nu au fost raportate decese anterioare intervalului de referință.”