AcasăCORONAVIRUSBanii vorbesc. Varianta germană a vaccinului anti-Covid românesc funcționează

Banii vorbesc. Varianta germană a vaccinului anti-Covid românesc funcționează

Prof. dr. Virgil Păunescu: ”Nemții ne-au trimis dovada că vaccinul românesc este bun”

Prof.dr. Virgil Păunescu ne spune că a primit documente de la Universitatea Tubingen, care lucrează la un vaccin anti-Covid asemănător cu cel românesc, din care a reieșit că voluntarul pe care s-au făcut studiile clinice a dezvoltat foarte multe limfocite T. Aceste limfocite sunt cele mai eficiente în lupta cu noul coronavirus și conferă organismului o imunitate de durată.

Cercetătorii de la Universitatea Tubingen au trimis Institutului Oncogen din Timișoara rezultatele spectaculoase obținute în studiile clinice cu un voluntar căruia i s-a administrat varianta germană a vaccinului românesc. Astfel, voluntarul a dezvoltat o cantitate impresionantă de limfocite T, care au capacitatea de a distruge Covid-19 și care conferă o imunitate de lungă durată.

”Ceea ce mi-am administrat eu au administrat și cercetătorii de la Universitatea Tubingen, dar ei au folosit un voluntar, ceea ce cred că mie nu mi s-ar fi aprobat și de aceea nici nu m-am obosit să le cer aprobarea, pentru că mi-ar fi dat un răspuns negativ. Așa i-am pus în fața faptului împlinit, nu era ilegal și nu au avuit ce să-mi facă. Când mi-au trimis rezultatele cei de la Tubingen, în aprilie anul acesta, mi-au trimis inclusiv rezultatele cu voluntarul, care avea o grămadă de limfocite T active în circulație. Au folosit două doze, dar injectabile, care sunt mult mai puternice la nivelul circulației și la nivel general, decât dacă îl administrezi local, adică nazal. Deci germanii au pus în evidență limfocite T active, dar exact, exact la fel au făcut ca și mine. Aceasta dovedea că metoda pe care au folosit-o merge”, ne-a declarat prof. dr. Virgil Păunescu, directorul Institutului Oncogen. Germanii de la Tubingen au anunțat recent că renunță la solicitarea de autorizare pentru un vaccin ARN și că se vor concentra pe un alt tip de vaccin, făcând referire, cel mai probabil, la vaccinul pentru stimularea limfocitelor T.

Formă ușoară de Covid

Prof. dr. Virgil Păunescu a făcut recent Covid, după ce un an și jumătate nu s-a protejat în niciun fel. Medicul imunolog se injectase în martie anul trecut cu varianta inițială a vaccinului la care lucra, acesta fiind într-o fază incipientă.

”Am crezut că este o gripă, ca să fiu sincer, dar în a patra zi s-au pozitivat testele și m-am dus la un spital și am făcut un PCR, care a ieșit pozitiv. Aveam 5% afectare pulmonară. A fost neplăcut, febră, transpirații, dureri musculare, ca și o gripă. Medicii de la spital au decis, ca să fie mai siguri, să-mi administreze anticorpi monoclonali, eu fiind fără un rinichi, cu stenturi și cu potențial de tromboze. După două zile, mi-a fost mai bine. Este clar că sunt foarte buni anticorpii monoclonali, nici nu intră în discuție. Restul medicamentelor sunt așa, o scamatorie, pe lângă anticorpii monoclonali. În perioada aceasta de un an și jumătate nu m-am protejat absolut deloc și rămân la părerea mea că vaccinul a mers și, dacă nu aș fi avut problemele astea cu inima, care predispun la tromboze, probabil că nu aș fi făcut nici anticorpii monoclonali și aș fi văzut că pot să trec destul de ușor prin boală. Dar nu am vrut să risc. Și-așa cu vaccinul am riscat suficient”, ne-a precizat prof. dr. Virgil Păunescu.

Imunitatea dată de vaccin a fost bună

Directorul Institutului Oncogen este convins că vaccinul funcționează, mai ales că, de la administrarea acestuia în martie 2020, compoziția a fost schimbată de câteva ori, în timpul studiilor. ”Probabil că ar fi trebuit să fac ca la carte, trei doze, la interval de o lună. Ăsta este protocolul vaccinului pe care l-am adaptat noi. Eu m-am grăbit, apoi după a doua doză m-am speriat, când am făcut tulburări de coagulare, pentru că mi-am pus prea mult, trebuia să-l ajustez. Dar părerea mea este că vaccinul a avut un efect și poate, dacă făceam trei doze, era mai concludent. Așteptăm acum să primim acum niște șoareci umanizați, modificați genetic, și atunci îi vom stimula cu peptidele noastre și o să putem să căutăm limfocitele T în splină, în sânge și în ganglioni. Trebuie însă subliniat faptul că vaccinul românesc nu poate să eșueze sau să nu eșueze dacă nu primește finanțare”, a mai afirmat prof. dr. Virgil Păunescu, directorul Institutului Oncogen.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
3.394 afisari

5 COMENTARII

  1. Dle. Profesor, din pacate nu va numiti Pfizer…
    Respect si recunostinta pentru munca dvs.!

  2. Oameni mai fara caracter si coloana vertebrala ca in colonie, nu cred ca sunt pe pamant. Cum sa fii atat de sclav de sluga, sa preferi sa lingi pingele si c…. sa stai de-a busilea in fata strainilor? Tara asta putea fi in fruntea tuturor, daca nu existau hahalerele astea de politicieni. Este de neinteles cum sa vrei tu sa faci rau tarii tale si semenilor tai.

  3. @ Ceea ce este interesant la îndatorare, vaccinare, integrare, imunitate de turmă este că se pare că ar putea favoriza și furturile intelectuale, de multe ori reflectate și în migrație, închiderea școlilor,?

  4. & Chestiunea mai vizibilă după 1945 la comuniști a fost închiderea granițelor și ieșirea controlată din țară cu aprobarea autorităților vremurilor , ?

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger