AcasăCORONAVIRUSAvertismentul unui medic. „Avem o reală problemă” - VIDEO

Avertismentul unui medic. „Avem o reală problemă” – VIDEO

Beatrice Mahler (sursa foto: ebihoreanul.ro)

În ajunul aplicării măsurilor de relaxare decise pentru Capitală, decise în baza ratei de incidență cumulată a cazurilor de COVID din ultimele 14 zile, medicul Beatrice Mahler, manager al Institutului ”Marius Nasta”, a adus în discuție situația din spital, pe fondul cifrelor prezentate oficial de autorități.

”În acest moment, dacă ne uităm la cifrele care sunt date publicității, cifrele statistice suntem în termenii legali pe care îi prevede un astfel de pas. Dacă mă uit însă în spital, mai ales la pacienții care vin spre testare, aici avem o reală problemă pentru că numărul de teste a scăzut semnificativ și nu înseamnă că nu sunt pacienți bolnavi, înseamnă că ei nu mai vin sau nu mai solicită testare atunci când sunt bolnavi”, a precizat managerul de la ”Marius Nasta”, duminică seară, într-o intervenție la postul B1TV.

Mahler a făcut referire la situația pacienților care ajung să fie internați cu forme severe ale bolii. ”În mod cert, ajung mulți pacienți cu simptomatologie severă, care nu sunt testați și ajung cu forme severe de COVID în spital. Numărul de cazuri severe care se găsesc în secție este foarte mare, nu avem cazuri mai ușoare internate, aproape 90% sunt cazuri de pacienți cu infectare severă pulmonară bilaterală”, a menționat medicul.

Mahler: Lucrurile sunt într-un echilibru foarte fragil

Managerul de la ”Marius Nasta” consideră că e nevoie ca această relaxare a restricțiilor să fie privită cu mare prudență. ”În acest moment, în spital se simte o scădere a numărului de cazuri, este foarte bine că se întâmplă asta, însă trebuie să fim foarte prudenți dacă ne gândim la măsurile de relaxare și la modul în care le va percepe societatea.

Există riscul să înțelegem relaxarea puțin mai largă pentru că, cu siguranță ne-o dorim cu toții, însă în acest moment nu putem să vorbim despre o eficiență a vaccinului pe care am început să-l administrăm și atunci lucrurile sunt într-un echilibru foarte fragil”, a mai spus Beatrice Mahler.

Și prefectul Capitalei a recomandat prudență

După ce Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență a votat relaxarea unor măsuri la nivelul Capitalei, și redeschiderea restaurantelor, a cafenelelor, teatrelor și cinematografelor, la 30% din capacitate, prefectul Traian Berbeceanu vorbea de prudență.

”Măsurile de relaxare vizează domeniul HoReCa, restaurantele, barurile, cafenelele – vor funcționa în intervalul orar 6.00-21.00 la o capacitate de maxim 30%, cu respectarea tuturor normelor stabilite prin lege. De asemenea, s-a hotărât ca în domeniul sălilor de spectacol, teatrelor, cinematografelor să fie permis accesul publicului în limita a 30% din capacitate. (…) În ceea ce privește operatorii licențiați în domeniul jocurilor de noroc, li se permite funcționarea cu publicul, de asemenea, în limita a 30% din capacitatea sălilor și tot în intervalul orar 6.00-21.00. (…) Recomandăm cetăţenilor municipiului Bucureşti prudenţă.

Şi autorităţile sunt prudente şi, pe de o parte, acesta este motivul pentru care am hotărât ca aceste măsuri să fie relaxate începând cu data de luni. (…) În mod categoric, vom fi intransigenţi. Anterior şedinţei extraordinare a Comitetului Municipal pentru Situaţii de Urgenţă am avut o întâlnire cu şefii Poliţei, Jandarmeriei şi IGSU de pe raza Municipiului Bucureşti. Am hotărât intensificarea controalelor pentru a verifica modul în care sunt respectate normele aflate în vigoare”, declarase Berbeceanu, vineri.