Cauta

Avertismentul medicilor: Deși părinții sunt reticenți, testarea copiilor oferă posibilitatea de a menține școlile deschise

Avertismentul medicilor: Deși părinții sunt reticenți, testarea copiilor oferă posibilitatea de a menține școlile deschise - Ziarul National

Părinții sunt sfătuiți să ia mai în serios posibilitatea testării copiilor, dacă vor ca școlile să se mențină deschise, cu prezență fizică, mai mult timp. Medicul infecționist Adriana Pistol precizează, pentru cei care se tem de asta, că testele COVID-19 din școli nu sunt invazive .

Prezența fizică în școli implică și astfel de testări

Directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT), Adriana Pistol, a vorbit, sâmbătă seară, la Maratonul Informării, organizat la Biblioteca Națională din Capitală, despre reticenţa părinţilor de a-și testa copii în unităţile de învăţământ. Aceasta spune că temerea este nejustificată și precizează că măsura este una din cele mai importante pentru a preveni închiderea școlilor.

”Reticența părinților este total nejustificată” – medic Adriana Pistol

“Teste există şi în prezent, problema esenţială este că părinţii trebuie să înţeleagă că dacă dorim un proces de învăţământ, acesta implică uneori şi astfel de teste, că acum este cu beţişorul din nas şi după aceea cum va fi din salivă, important este că ceea ce am observat noi, această foarte mare reticenţă, după opinia mea medicală total nejustificată, pentru că acestea nu sunt teste invazive, invazivă este o injecţie”, a subliniat directorul CNSCBT.

Lipsa testărilor va duce la o explozie de cazuri

Potrivit acesteia, lipsa unei testări periodice în rândul elevilor va duce la o explozie a cazurilor de Covid-19 în școli.

“Ceea ce ar trebui să se schimbe, participarea părinţilor în managementul acestor cazuri, în sensul acceptării testării copiilor, va fi esenţială. Dacă vor fi cumpărate teste, indiferent de care sunt acestea şi ele nu pot fi utilizate, în această situaţie sigur că vom vedea un număr mai mare de cazuri şi prin urmare şi efectele se pot face mult mai bine simţite. Testarea copiilor este una dintre posibilităţile prin care putem să prevenim închiderea şcolilor şi a procesului de învăţământ”, a explicat Adriana Pistol.

Ultimele stiri

  • Comunicat de presă COMUNA SALCUTA
  • Geopolitica microprocesoarelor, lecție dură pentru Europa
  • Directorul general al TAROM și-a dat demisia
  • Criză în reciclarea plasticului: UE strânge șurubul importurilor ieftine după închiderea fabricilor
  • Concert de Crăciun la Suceava: glasurile copiilor au unit generațiile, într-un eveniment susținut de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României
  • Inteligenţa Artificială, încă o enigmă pentru mulţi români, deşi ţara noastră se află în topul european al conectivităţii la Internet
  • Spargere dată ca-n filme, la Cluj-Napoca: s-a deghizat în livrator de mâncare şi a folosit o “cheie mincinoasă”. A furat 41.000 de euro
  • Programul supermarketurilor de Crăciun 2025. Ce orar vor avea magazinele Kaufland, Lidl, Carrefour, Mega Image, Auchan şi Penny
  • Catedrala Mântuirii Neamului se redeschide pentru credincioşi cu ocazia Sărbătorilor de iarnă. Patriarhia Română a anunţat şi programul
  • Primele imagini de la locul în care s-a prăbuşit avionul care îl transporta pe Șeful Statului Major al Libiei. Oficialul a murit când pleca din Turcia
  • Exit mobile version