AcasăCORONAVIRUSAvertismentul lui medic de la Floreasca: ”România, în acest moment, habar n-are...

Avertismentul lui medic de la Floreasca: ”România, în acest moment, habar n-are care este incidența de circulație a acestei variante virale” – VIDEO

Avertismentul lui medic de la Floreasca: ”România, în acest moment, habar n-are care este incidența de circulație a acestei variante virale” - VIDEO (foto: antena3.ro)

Un medic ATI de la Spitalul Floreasca din Capitală subliniază importanța aflării incidenței de circulație a noii tulpini de coronavirus la nivelul României, explicând și cum ar trebui făcut acest lucru.

”Știam faptul că Marea Britanie a declarat public că are o problemă cu aceasta nouă variantă virală și noi trebuia să luăm măsurile necesare astfel încât să întârziem cât mai mult pătrunderea în țară a acestei noi tulpini, care are această contagiozitate ridicată. (…) Trebuie să reușim să aflăm care este incidența de circulație a acestei tulpini. Nu e nevoie să testăm toți pacienții diagnosticați cu SARS-CoV-2 pentru această tulpină. Se stabilesc anumite grupuri statistice, se realizează secvențierea genomică și ulterior, pe baza unor modele matematice, se poate realiza, din punct de vedere statistic, extrapolarea și punerea în evidență a incidenței de circulație.

Trebuie să facem acest lucru pentru că mare parte din măsurile pe care autoritățile le vor lua depinde de incidența acestei noi tulpini în circulația din țara noastră. În absența acestor date de incidență, cele mai multe dintre măsuri vor fi luate (…) într-un mod arbitrar, fără niciun fundament științific”, a declarat medicul Radu Țincu, luni seară, la postul B1 TV.

Medic: Avem două mari probleme

Mai mult, în acest context, doctorul de la Floreasca a făcut referire și la scăderea înregistrată la nivel de testare, în România, dar și la situația apărută la școală din Capitală, unde mai multe persoane au fost testate pozitiv după ce au intrat în contact cu un pacient testat pozitiv. (VEZI DETALII AICI)

”Avem două mari probleme. O problemă a testării, testarea a scăzut foarte mult, iar această testare deficitară va putea creiona (…) date care să nu fie în conformitate cu realitatea și să luăm decizii cuprinși de un entuziasm nejustificat.

Pe de altă parte, avem problema aceasta a noii tulpini. România, în acest moment, habar n-are care este incidența de circulație a acestei variante virale. (…) Ar trebui să creeze mari semne de întrebare, având în vedere faptul că avem deja zone unde există microfocare, în care nu se explică din punct de vedere epidemiologic această rată de transmitere ridicată. Chiar și în cazul școlii din București (…) pentru acest tip de microfocare ar trebui făcută secvențierea genomică pentru a fi siguri dacă este implicată tulpina nouă sau nu”, a subliniat Radu Țincu.

173 afisari

2 COMENTARII

  1. Noua tulpina Liberala a incompetentei, isi creaza efectele pe termen lung.
    Astia in afara de completat, ca-I rdin pe unitate, mai fac ceva ?

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger