AcasăCORONAVIRUSAvertismentul de ultimă oră al experților germani. Cui nu trebuie administrat vaccinul...

Avertismentul de ultimă oră al experților germani. Cui nu trebuie administrat vaccinul AstraZeneca? S-a deschis o anchetă!

AstraZenecaAvertismentul de ultimă oră al experților germani. Cui nu trebuie administrat vaccinul AstraZeneca? S-a deschis o anchetă!

Comisia pentru vaccinare din Germania recomandă ca vaccinul anti-COVID dezvoltat de compania AstraZeneca și Universitatea Oxford să nu fie folosit pentru persoanele cu vârsta peste 65 de ani, ci doar pentru grupele de vârste cuprinse între 18-64 de ani, a informat într-un comunicat Ministerul Sănătății din Germania.

Nu există date disponibile în prezent pentru a stabili cât de eficient este vaccinul la persoanele peste 65 de ani, transmite Comisia Permanente pentru Vaccinuri din cadrul Institutului Robert Koch, principala agenție de sănătate publică din Germania, potrivit Financial Times.

Publicaţiile germane Handelsblatt și Bild au scris că vaccinul dezvoltat în colaborare de AstraZeneca și Oxford University ar avea o eficacitate de 8% sau mai mică de 10% la persoanele de peste 65 de ani. La începutul acestei săptămâni, AstraZeneca a negat că vaccinul său anti-COVID-19 ar fi ineficient pentru oamenii cu vârste de 65 de ani şi peste.

Investigație la fabrica de vaccinuri a AstraZeneca

Totodată, autoritățile de reglementare din Belgia au demarat o investigație la fabrica de vaccinuri a AstraZeneca din apropierea Bruxelles-ului la cererea Comisiei Europene pe fondul disputei dintre companie și UE privind livrarea vaccinurilor anti-COVID-19, anunță The Guardian.

O primă inspecție a agenției federale a medicamentelor din Belgia a avut loc miercuri la fabrica din Seneffe, Hainaut. Au fost ridicate mostre și documente, urmând ca în următoarele zile să aibă loc o nouă inspecție.

Vineri, 29 ianuarie, se aşteaptă ca Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) să recomande autorizarea vaccinului AstraZeneca, deşi nu este clar încă pentru ce grupe de vârstă. Dacă va fi aprobat, AstraZeneca – Oxord va deveni al treilea vaccin autorizat de EMA, după cele produse de Pfizer – BioNTech şi Moderna.

author avatar
Andreea Vlad
748 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger