AcasăCORONAVIRUSAvertisment de la specialiștii INSP în privința folosirii lămpilor UV pentru dezinfecție,...

Avertisment de la specialiștii INSP în privința folosirii lămpilor UV pentru dezinfecție, în școli

Avertisment de la specialiștii INSP în privința folosirii lămpilor UV pentru dezinfecție, în școli (sursa foto: Facebook/Ministerul Educației)

În contextul reluării cursurilor în școli, s-a pus accent pe nevoia respectării unor măsuri care să ducă pe cât posibil la limitarea transmiterii noului coronavirus. 

La mai bine de o săptămână după ce se aflase că mai mulți elevi din Galați au ajuns pe mâna medicilor, acuzând probleme oculare, după ce în clasa în care învățau fusese lăsată în funcțiune o lampă cu ultraviolete, ce avea drept scop dezinfectarea incintei, reprezentanții Institutului Național de Sănătate Publică au decis să transmită un mesaj public, de avertizare.

”Institutul Național de Sănătate Publică nu recomandă utilizarea lămpilor UV pentru dezinfecția suprafețelor în unitățile de învățământ cu scopul limitării transmiterii COVID 19. Întrucât accidentele survenite în urma utilizării lămpilor UV în unitățile de învățământ, sunt tot mai dese, precizăm că specialiștii INSP nu susțin această metodă de dezinfecție, opinie transmisă de altfel, tuturor instituțiilor ce au solicitat un punct de vedere în această direcție.

Utilizarea dezinfecției cu UV este specifică unităților sanitare, fiind o metodă fizică de dezinfecție a aerului și suprafetelor din încăperi”, se menționează într-un comunicat remis sâmbătă din direcția INSP-ului.

Ce reacții nedorite pot apărea

Mai mult, oficialii Institutului atrag atenția și asupra condițiilor ce trebuie respectate în cazul utilizării acestor lămpi UV. ”Punerea în funcțiune a acestor lămpi trebuie executată numai de persoane calificate și instruite în acest sens. În timpul funcționării persoanele nu trebuie să fie în încăpere, în caz contrar, persoanele expuse dezvolta reacții nedorite la nivel ocular ( conjunctivită, foto-oftalmie, cataractă) sau la nivel cutanat (arsură până la transformare malign)”, transmite aceeași sursă.

În acest context, specialiștii INSP adus în discuție importanța respectării igienei mâinilor, dar și pe evitarea aglomerației, în vederea prevenirii transmiterii noului coronavirus. ”Totodată atragem atenția că măsurile de curățenie și cele de aplicare a produselor de curățenie și a dezinfectanților prevăzuțe atât în recomandările naționale cât și în cele ale Organizației Mondiale a Sănătății, asociate cu o aerisire fără abatere de la frecvența și perioada corectă de timp, asigură un mediu propice desfășurării activităților educative.

Igiena mâinilor, igiena respirației, evitarea aglomerației, aerisirea frecventă a spațiilor sunt metodele dovedite ca fiind eficiente în prevenirea transmiterii COVID – 19. În concluzie metoda dezinfecției cu UV nu reprezintă o opțiune pentru dezinfectarea sălilor de curs în școli”, conchid reprezentanții Institutului Național de Sănătate Publică.

132 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger