AcasăCORONAVIRUSNici bine nu a început că deja au apărut probleme. Vaccinarea la...

Nici bine nu a început că deja au apărut probleme. Vaccinarea la nivelul UE, în mare impas

Avertisment îngrijorător: Imunizarea la nivelul UE ar putea fi perturbată. ”Apare un gol pentru că nu există alte vaccinuri aprobate” (foto: Facebook)

Începutul de an vine cu o veste nu tocmai liniștitoare, în ceea ce privește campaniile de vaccinare împotriva COVID-19 în care multe state europene și-au pus mari speranțe, ca ”armă”esențială în războiul care se duce de luni întregi contra noului coronavirus.

Astfel, s-a aflat, din direcția BioNTech, compania germană care a dezvoltat, împreună cu Pfizer, primul vaccin împotriva COVID-19 omologat la nivelul Uniunii Europene – vaccin care a ajuns, de altfel, și în România – că este posibil ca imunizarea la nivelul UE să fie perturbată de apariția unor goluri în stoc, conform news.ro. Situație ce ar putea apărea până când vor fi aprobate și alte vaccinuri. În acest sens, s-a transmis că BioNTech lucrează, alături de Pfizer, pentru creșterea producţiei de vaccin antiCovid.

Avertisment de la vârful BioNTech

Compania germană a condus cursa în vederea obţinerii unui vaccin, dar acesta a ajuns greu la nivelul Uniunii Europene din cauza aprobării relativ greoaie a lui din partea organismului de reglementare european, notează The Guardian. De altfel, aceste întârzieri au făcut ca unele centre de vaccinare din anumite regiuni ale Germaniei să pună, temporar, lacătul pe uși, la doar câteva zile de la debutul campaniei de vaccinare, pe 27 decembrie. Dată la care, după cum se știe, a început vaccinarea antiCovid și în România.

”Momentan, nu arată bine – apare un gol pentru că nu există alte vaccinuri aprobate şi trebuie să acoperim acest gol cu propriul nostru vaccin”, a declarat Uğur Şahin, CEO BioNTech, într-un interviu acordat Spiegel, citat de publicația britanică amintită.

Precizările oficialului companiei germane vin în contextul în care se așteaptă ca vaccinul dezvoltat de compania americană Moderna să primească undă verde de la European Medicines Agency (EMA) în cursul săptămânii viitoare, pe 6 ianuarie.

A doua tranșă a ajuns cu întârziere în România

Prima transă simbolică, de 10.000 de doze de vaccin împotriva COVID-19, de la BioNTtech/Pfizer, a ajuns pe 26 decembrie la Institutul de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”. O zi mai târziu a început campania de vaccinare în România, în toate cele 10 spitale de boli infecțioase aflate în prima linie în lupta împotriva COVID-19.

Prima persoană vaccinată la nivel național a fost Mihaela Anghel, asistentă medicală generalistă la Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș”, membră a echipei medicale care, în data de 27 februarie a acestui an, a preluat primul pacient din România confirmat cu virusul SARS-CoV-2.

A doua tranșă de vaccin împotriva COVID-19 a ajuns în România pe 29 decembrie, cu o ușoară întârziere. DETALII AICI.

author avatar
Andrei Coman
1.179 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger