Din 14 octombrie până în prezent au intrat în țară 34.271 doze de anticorpi monoclonali, care ar fi putut salva peste 17.000 de vieți. La pacienți însă au ajuns doar 2.552 de doze, pentru 1.276 de bolnavi. Tot din 14 octombrie până în acest moment au decedat 15.064 de români. Pe lângă faptul că Ministerul Sănătății a distribuit doar 11.803 doze către spitale, din raportări au dispărut aproape 7.500 de doze, donate de sârbi și italieni.
Bilanțul interimatului de la Ministerul Sănătății, asigurat de Cseke Attila, a scos la iveală lucruri extrem de grave, care dovedesc că numărul excesiv de morți din România a fost cauzat de faptul că medicamentele salvatoare de vieți au fost dosite prin depozitele Ministerului Sănătății și prin spitale. Este vorba despre cel mai eficient tratament anti-Covid existent pe piață, anticorpii monoclonali, despre care chiar ministrul Sănătății spunea că previn cu succes trecerea la stadii severe.
Anticorpii monoclonali sunt proteine produse în laborator care imită capacitatea sistemului imunitar de a combate noul coronavirus. Aceştia se fixează de proteina virală de suprafaţă (Spike) şi blochează astfel capacitatea virusului de a se fixa de celulele umane. Potrivit raportului oficial al ministrului interimar al Sănătății, Cseke Attila, din 14 octombrie până în prezent au fost aduse în țară 26.803 doze de anticorpi monoclonali.
”Prin contractul subsecvent nr. 123/20.10.2021 între MS și Roche Romania s-au achiziționat 10.000 doze de produs (DCI Casirivimab/ Imdevimab), iar în 2 noiembrie au fost livrate și distribuite către spitale 7.700 de doze. Au mai fost primite si distribuite 2.603 doze anticorpi provenite din donație din Italia prin Mecanismul European de Protecție Civil și 1.500 doze anticorpi primite tot ca donație din Serbia. Tot ca donație, în cadrul mecanismului european au fost primite în data de 19.11.2021, un număr de 12.700 doze de anticorpi monoclonali din Germania”, se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătății.
Unde s-au evaporat?
Tot în comunicatele Ministerului Sănătății, de data aceasta din luna octombrie, se stipula că donația de anticorpi monoclonali din Italia a fost de 5.206 doze, iar cea din Serbia, de 6.365 de doze, dispărând, astfel, din inventarul ministerului, 7.468 de doze. Astfel, numărul total de doze ar fi trebuit să fie de 34.271 de doze, și nu 26.803, cum se arată în bilanț. ”Până la această dată au fost distribuite către aproximativ 150 de spitale 11.803 doze de anticorpi monoclonali, din care la pacienții cu Covid-19 au fost administrate 2.552 doze de anticorpi monoclonali (casivirimab/imdevimab)”, se arată în comunicatul Ministerului Sănătății. Concluzionând, doar o treime din doze au fost trimise către spitale, iar din acestea, puțin peste 20% au fost administrate bolnavilor. În ce privește tocilizumab, un medicament vital pentru cazurile severe, dacă în perioada 1.01.2021- 1.09.2021 au fost distribuite către spitale 48.390 de flacoane, în perioada valului 4, 1.09-20.11, au fost achiziționate doar 24.180 de flacoane, după o perioadă lungă în care acest medicament a lipsit din spitale.
Remdesivir în exces
Potrivit bilanțului ministrului Sănătății, dacă în primele opt luni ale anului au fost cumpărate 170.000 de flacoane de remdesivir, ultimele două luni și jumătate au fost achiziționate 172.000 de flacoane, urmând a se mai aduce încă 70.000 de unități până în 15 decembrie. De precizat că toate țările europene au renunțat la acest medicament, pe care l-au considerat foarte scump și ineficient, România fiind singura țară care îl cumpără în exces.