Deși recunosc că nici subvariantele Omicron nu produc cazuri severe, autoritățile europene insistă asupra faptului că doar persoanele vaccinate sunt protejate și că riscurile mari sunt pentru cele care nu au schema primară și boosterele. În acest sens, Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor a transmis statelor membre să facă presiuni asupra populației pentru vaccinare Covid, dar în special asupra cadrelor medicale și a vârstnicilor.
Datele oficiale publicate de Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC) arată că populația din UE și din Spațiul Economic European a răspuns cel mai bine campaniei de vaccinare. Astfel, în Europa, dintre persoanele de peste 18 ani, 82,4% au schema completă de vaccinare, 65,4% au trei doze, 16,5% au patru doze, iar 1,7% au făcut chiar și doza a 5-a. În ce privește persoanele de peste 60 de ani, 91,1% au schema completă, 84,8% au trei doze, 34,4% au patru doze și 2% au cinci doze de vaccin făcute. Cu asemenea procente unice în lume este cel puțin curios faptul că autoritățile europene cer continuarea vaccinărilor Covid, în special la categoria de vârstă de peste 60 de ani. Și poate că au dreptate, că vârstnicii din Europa s-au cam lăsat pe tânjeală, astfel că la doza a treia au fost cu circa 20% mai puțini, iar la doza a patra procentul a scăzut cu aproape 70%. Acum nu se știe clar care au fost motivele acestei scăderi, ori oamenii s-au trezit la realitate, ori nu s-au mai trezit deloc ca să mai apuce o porție din serul magic. Pe lângă vârstnici, ECDC cere și vaccinarea personalului medical, pe motiv că ar fi la risc cu atâția omicroni pe lângă ei. Păi nu au fost medicii și asistentele primii vaccinați ai campaniilor, iar în unele țări europene chiar și obligați să se injecteze? Sau au început să se prindă că personalul medical, cu ceva excepții, a umplut canalizările cu ARN mesager?!
Copiii au scăpat. Deocamdată
De o bună bucată de vreme, nimeni, pe plan mondial, nu mai vorbește despre vaccinarea copiilor, semn că, deocamdată, i-au lăsat în pace. Și totuși, răul a fost făcut. Raportările UE arată cele mai mari procente de copii vaccinați cu vârste între 10 și 14 ani s-au înregistrat în Spania, 75,8%, în Portugalia, 73,8%, în Islanda, 71,1% și în Danemarca, 63,5%. La categoria de vârstă 5-9 ani, cei mai mulți au fost vaccinați anti-Covid în Portugalia, 33%, în Spania, 32,1%, în Islanda, 28,6% și în Austria, 22,5%. Austria este singura țară din UE și Spațiul Economic European care și-a vaccinat și copiii cu vârste cuprinse între 0 și 4 ani, într-un procent de 1,7%. În România, din 21 noiembrie 2022, niciun copil între 5 și 11 ani a mai fost mai vaccinat. La această categorie de vârstă, în total, 10.089 copii români au fost injectați cu o doză, 8.930 cu două doze, 49 cu trei doze și un singur copil a primit și doza a patra. În statisticile europene, România apare doar cu un procent de 7,1% la persoane vaccinate între 17 și 18 ani, însă nu este cunoscut numărul copiilor și adolescenților vaccinați cu vârste între 12 și 17 ani.
Imunitate hibridă
ECDC arată că vaccinurile Covid diponibile ar continua să protejeze împotriva cazurilor severe, inclusiv la subvariantele Omicron, dar că eficiența ar fi scăzută în timp. ”Imunitatea hibridă ar putea oferi un strat suplimentar de protecție, dar, din cauza lipsei de studii în acest moment, acest aspect este neclar. Obiectivul campaniilor de vaccinare Covid-19 continuă să fie reducerea numărului de spitalizări, boli grave și decese și protecția sistemelor de sănătate. Persoanele eligibile trebuie să fie la zi cu vaccinarea, pentru a se asigura cea mai puternică protecție”, se precizează într-un comunicat al ECDC.